Dealul Capela din Ramnicu Valcea devine obiectiv turistic

0

Dealul Capela, care se află în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost introdus pe lista obiectivelor turistice ale oraşului, municipalitatea începând amenajarea şi transformarea platoului din vârf într-o zonă de promenadă.

Primăria dorește montarea unor bănci precum și amenajarea unui punct de observație cu o lunetă  și un miniobservatorul astronomic.

Vom aduce şi mese de şah, vom împrejmui zona cu balustrăzi, iar accesul auto va fi interzis”, au spus autoritățile potrivit administratie.ro

Sursa: AGERPRES

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează