De Ziua Copilului, Asociația Edulier pregătește motive de zâmbete pentru 70 de copiii defavorizați din Corbeanca

0

Voluntarii Edulier cred cu tărie că pentru toți cei mici, indiferent de condițiile sociale, Ziua Copilului trebuie să fie la fel, cu zâmbete, moriști de vânt, desene pe asfalt, jocuri, măști, personaje, dulciuri și multă veselie. De aceea, sâmbătă, 31 mai 2014, Asociația Edulier Corbeanca împreună cu voluntari și prieteni dragi declară deschise porțile celei de-a doua ediții ale Carnavalului Copilăriei.

Ca și anul trecut, evenimentul va aduna la un loc 70 de copii din familii defavorizate din Corbeanca pentru care Edulier a pregătit o zi întreagă de activități specifice copilăriei: atelier de realizat costume de carnaval și măști, concurs de creație pe tema Copilăria și bucuriile ei cu desene pe hârtie, desene pe asfalt, origami, kirigami și quilling sau pictură pe față, toate menite să le ofere copiilor zeci de motive să zâmbească. Vor fi premiate cel mai frumos costum, cel mai frumos machiaj de carnaval, cea mai frumoasă mască, cel mai frumos desen.

Carnavalul Copilăriei va lansa începând cu această ediție și un concurs de talente dedicat copiilor care au urmat cursurile susținute de voluntarii Edulier la chitară, vioară, dansuri și canto.

carnavalul-copilariei1-968x350

Petrecerea va fi animată de prietenii Edulier, Profesorul Trăznit și Samantha Savanta, printr-un atelier de știință a distracției. Va fi alături de copii și Oky, mascota Edulier, care a pregătit pentru cei mici jocuri și concursuri distractive. La final, toți cei prezenți vor putea participa la o tombolă cu premii interesante, de la reviste pentru copii până la jucării, rechizite, mingi sau tricouri.

Așadar, părinții, copiii și bunicii, sunt toți așteptați să facă o plimbare până la Corbeanca, sâmbătă, 31 mai 2014, pentru a sărbători alături de Edulier Ziua Internațională a Copiilor.

***

Despre Edulier Corbeanca

EDULIER a pornit în mai, 2010, ca un proiect de educație non formală care și-a propus, în toți cei 4 ani de implementare, să ofere un program extrașcolar pentru copiii săraci și cei bogati din Corbeanca, în timpul vacanței de vară, crearea unei punți între cele două categorii sociale ale comunei, educarea părinților spre toleranță și implicare, realizarea unui grup de inițiativă cu cei care pot ajuta la schimbare. După 4 ani, EDULIER s-a transformat într-o asociație care are ca scop implementarea, cu ajutorul voluntarilor, a mai multor programe și proiecte, pornind de la cel inițial – Săptămâna Magică Edulier – desfăsurate cu același scop, de a ajuta la dezvoltarea și educarea comunității defavorizate din Corbeanca.

www.edulier.ro |Facebook/Edulier.ro

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează