“De la noi, puţin … Pentru ei, imens!”

0

Sâmbată, 28 septembrie, echipa Centrului European pentru Dezvoltare Incluzivă şi Intervenţie Socială – CEDIIS, însoţită de voluntarii Companiei Alistar Security, s-a deplasat în satul Lada, comuna Tătărăştii de Jos, Judeţul Teleorman şi a dăruit celor 20 de copii şi 30 de bătrâni mai puţin norocoşi, care se confruntă cu probleme grave de ordin material şi sufletesc, lucruri de strictă necesitate.

Scopul acestei acţiuni organizate de CEDIIS a fost de a oferi un  suport moral şi material acestor persoane, menit să le întărească convingerea că societatea nu este nepăsătoare la problemele cu care se confruntă aceştia.

Ȋncărcaţi cu peste 800 kg de alimente de bază, saci cu haine groase şi încălţăminte, cutii de dulciuri şi jucării, echipa CEDIIS şi voluntarii Companiei Alistar Security, îndrumaţi de Preotul Parohiei Lada – Florin Danu, au bătut din poartă în poartă şi au împărţit daruri.

Ȋn satul Lada există o categorie de oameni în vârstă lipsită total de orice mijloace financiare şi din păcate şi de sprijinul familiei. Există copii fără posibilităţi, proveniţi din familii defavorizate, care trăiesc în condiţii mizere, chiar sub limita subzistenţei uneori. Cu toate acestea, merg la şcoala sau grădiniţă, chiar dacă asta înseamnă să parcurgă  zilnic, pe jos, drumul de câţiva kilometri până acolo. Pe aceştia ne-am dorit foarte mult  să-i ajutăm.

Efortul nostru s-a axat în principal pe asigurarea unui minim necesar de alimente de bază cu care să intre în iarnă, dar le-am adus şi haine groase, încăăminte, dulciuri şi jucării, iar în perioada imediat următoare ne străduim să le asigurăm bătrânilor şi sprijin financiar pentru achiziţionarea medicaţiei necesare.

Lacrimile de bucurie ale bătrânilor şi exclamaţia unui copil: ,,mamăăă…., mai mult ca la Crăciun!”, ne-au emoţionat profund şi ne-au umplut sufletul cu o imensă fericire. 

Mă întreb,  de ce este atât de dificil pentru unii să înţeleagă că adevărata fericire se gaseşte în simplitatea unui gest mărunt făcut din suflet…

Mariana Nica – Preşedinte CEDIIS

 HPIM8636[1]

Acţiunea de sâmbată, 28 septembrie 2013 s-a încheiat pe seara cu o vizită scurtă la Casa de Tip Familial pentru copii cu dizabilităţi – Casa BUBURUZA, din Bucureşti. Echipa Centrului European pentru Dezvoltare Incluzivă şi Intervenţie Socială – CEDIIS, însoţită de voluntarii Companiei Alistar Security, le-au oferit acestor copii speciali, alimente de baza, hainute, dulciuri si jucarii.

Ȋn Iunie 2013, ne-am propus să mărim cercul ,,părinţilor” acestor micuţi speciali de la Casa Buburuza şi să-i sprijinim ori de câte ori vom avea ocazia să o facem, iar sâmbătă a fost o astfel de ocazie.  

Strigătele lor de bucurie, atunci când ne-au văzut la poartă, ne-au făcut să uităm de oboseala acumulată de peste zi şi să intrăm, pentru doua ore, în jocul lor.

Mulţumim în mod deosebit  sponsorului principal – Compania Alistar Security -, precum si sponsorilor: Ulker, Biserica Romano-Catolică Popeşti Leordeni cu hramul Sfânta Fecioară Maria – Regina Sfântului Rozariu, Corporate Printing şi Ad Point, pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului ,,De la noi, puţin …Pentru ei, imens!”.

Mariana Nica – Preşedinte CEDIIS

Despre CEDIIS

Acţiunea de sâmbată face parte din programul serviciilor de asistenţă socială ,,Dăruieşte speranţă„, pe care Centrul European pentru Dezvoltare Incluzivă şi Intervenţie Socială – CEDIIS, îl oferă persoanelor şi grupurilor de persoane vulnerabile sau aflate în situaţii de risc.

Campaniile desfăşurate de CEDIIS au scopul de a aplica principiile INCLUZIUNII şi anume: principiul drepturilor egale, principiul nondiscriminării, principiul egalizării şanselor în educaţie, principiul centrării pe copil, principiul intervenţiei timpurii, principiul educaţiei de bază pentru toţi copiii, principiul asiguării serviciilor de sprijin pentru persoanele sau grupurile de persoane vulnerabile sau aflate in situatii de risc, principiul cooperării şi parteneriatului.

De asemenea, campaniile CEDIIS au și o componentă de lobbyîn raport cu factorii de decizie, propunându-și să crească gradul de conștientizare privind implicarea membrilor societății în susţinereapersoanelor aflate în situaţie de sărăcie şi excluziune socială.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează