Dar din dar și s-au făcut 4.500 de dolari donaţi pentru trei noi comunităţi mici din sudul României

0

Pâine de casă, ateliere de barista, bijuterii handmade sau quilling, training pe tehnici de prezentare şi coaching pentru business, cosmetice personalizate, cupcakes aromate şi multe alte abilităţi au fost licitate, miercuri seară, pe 28 noiembrie 2012, la Dar din dar se face. În urma acestei licitaţii de abilităţi organizate de Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare la The HUB Bucharest, s-a strâns suma de 15.635 RON (aproximativ 4.500 USD), care va fi direcționată către programul de finanțare PACT pentru COMUNITATE.

 

Astfel, în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte PACT pentru COMUNITATE, Fundația PACT va sprijini  cu această sumă trei comunităţi noi să propună inițiative concrete care să răspundă unor nevoi locale.

Cei 80 de participanţi, atât din mediul business, cât şi din mediul non-profit – prieteni, colaboratori și parteneri ai fundaţiei –  au fost alături de noi, au licitat pentru a deprinde noi abilităţi şi au ajutat comunităţile mici din sudul României să se dezvolte. Seara a început cu voie bună, un pahar de vin şi o cafea specială făcută de echipa de barista SCAE România, la care s-a adăugat “expoziţia vie” de pâine proaspătă cu maia marca De-a brutăria, cosmetice de la Veda Art Cosmetice şi decoraţiuni făcute de Tamara Mihalache prin quilling.

 

Apoi, atmosfera a fost întreţinută de gazdele evenimentului – Mădălina Marcu, Director Resurse Asociația pentru Relații Comunitare și Mike Hapoianu, Director Comercial Happy Tour, care au transformat licitaţia într-un show din care nu au lipsit momentele amuzante sau emoţionante. Cei prezenți au aflat despre activitatea fundației și prin povestea Emiliei Ion, beneficiar direct şi reprezentant al grupului de iniţiativă din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi, dar și prin intervenția Ioanei Petrache, facilitator PACT care lucrează direct cu comunitățile vizate de program.

Dar din dar se face a fost mai mult decât prima licitaţie de abilităţi organizată de noi, a fost un eveniment prin care ne-am dorit să aducem împreună oameni care dăruiesc şi care cred în schimbarea produsă de fiecare, prin fiecare. Le mulţumim tuturor prietenilor şi partenerilor fundaţiei pentru că au fost alături de noi în această seară, pentru a dărui cu toţii schimbare pentru comunităţile mici din sudul României. Ne bucurăm că în runda viitoare a programului PACT pentru COMUNITATE trei noi comunităţi vor beneficia de spirijinul nostru, datorită tuturor celor care au participat la eveniment.”, declară Ruxandra Sasu, Director Executiv al Fundaţiei PACT.

De altfel, în cadrul primei runde a programului PACT pentru COMUNITATE (august 2012 – aprilie 2013), fundaţia sprijină deja 11 proiecte comunitare în valoare de 109.211,35 RON. Donaţiile făcute prin Dar din dar se face se adaugă în fondul programului, pentru a continua misiunea PACT de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor din sudul României.

 

Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul The HUB Bucharest – partener principal, Ţucă Zbârcea & Asociaţii și al partenerilor media: România Pozitivă, Idei de Afaceri, Manager.ro, Business24, Ziare.com, Calendar Evenimente, RFI România, CSRevolution, StiriONG, Eurodesk, Orasul Meu. 

 

 

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează