Crucea Roşie i-a colindat pe donatorii Băncii de Alimente

0

Crucea Roşie Română a organizat marti 20 decembrie şi miercuri, 21 decembrie a.c., în Carrefour Orhideea şi Real Vitan, o seară de colinde dedicată susţinătorilor proiectului Banca de Alimente, lansat în urmă cu doi ani în parteneriat cu Televiziunea Romănă.

Programul de colinde a fost susţinut de naistul Nicolae Voiculeţ, grupul Meloritm şi cercul de balet Arăbesc de la Palatul Copiilor, precum şi de un grup de voluntari ai Crucii Roşii Române.

Evenimentul i-a avut ca invitaţi de onoare, alături de Mihaela Geoană, preşedintele Crucii Roşii Române, pe doamnele Margareta Pâslaru şi Iuliana Tudor, voluntare de onoare ale proiectului Banca de Alimente. Alţi voluntari de seamă precum Simona Bălănescu, Monica Anghel şi Adrian Păduraru au participat la „seara colindelor pentru Banca de Alimente”.

 

Proiectul umanitar Banca de Alimente a fost implementat în septembrie 2009 cu scopul de a sprijini cu alimente de bază familiile sau persoanele singure care nu-şi pot procura prin forţele proprii necesarul zilnic de hrană. În cei doi ani de la lansare, proiectul a reuşit să ajute cu alimente şi tichete sociale, 43.856 de familii sau persoane singure. Fiecare persoană sprijinită a primit un pachet cu alimente de bază în greutate de 12 kg conţinând produse alimentare greu perisabile  – ulei, zahăr, faină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiţi.

 

Peste 11.000 de voluntari s-au implicat în colectarea produselor de la magazinele partenere, în distribuţia de flyere în magazine pentru a promova proiectul în rândul cumpărătorilor şi în activitatea de distribuţie a pachetelor la domiciliul beneficiarilor. Alte zeci de mii de voluntari au donat, în cei doi ani de la lansarea proiectului,  218. 980 kg de alimente.

„În urma cu doi ani, lansam proiectul Banca de Alimente pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi. La bilanţul celor doi ani de activitate, rezultatele Băncii de Alimente sunt impresionante. Ele se datorează generozităţii românilor care au răspuns apelului nostru la solidaritate. Le mulţumim donatorilor, partenerilor şi voluntarilor care au reacţionat atât de prompt la iniţiativa Crucii Roşii Române, asigurându-i că vom continua să susţinem acest proiect, cu convingerea că împreună vom putea împlini visul nostru, de a trăi într-o lume făra foame”, a declarat preşedintele Crucii Roşii Române, doamna Mihaela Geoană.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează