Copiii angajaţilor ADIENT TRIM Ploiești au descoperit tainele programării la cea de-a doua ediţie a evenimentului Hour of Code

0

ADIENT TRIM Ploiești continuă iniţierea copiilor angajaţilor în tainele programării cibernetice, organizând cea de-a doua ediţie a evenimentului Hour of Code. Acţiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în incinta fabricii şi s-a bucurat de prezenţa a 16 copii.

Hour of Code sau Ora de Programare reprezintă un curs de o oră în cadrul căruia copiii se pot familiariza cu bazele ştiinţelor computerului și programării. Acesta este un proiect internaţional care își propune să îi aducă pe cei mici mai aproape de tehnologie.

La ADIENT TRIM Ploiești, evenimentul a început cu un tur de fabrică, unde participanţii s-au acomodat cu atmosfera și au aflat cum se desfășoară o zi de muncă din viaţa părinţilor lor. Apoi a urmat ora de programare, în care li s-a demonstrat că tehnologia computerelor este distractivă și creativă.

„Este al doilea an consecutiv în care ADIENT TRIM Ploiești este parte din Hour of Code, o acţiune prin care oferim copiilor, pe înţelesul lor, informaţii importante din domeniul programării şi ştiinţelor computerului. Vom susţine întotdeauna proiecte care contribuie la formarea unor tineri cu competenţe şi abilităţi de nivel înalt. Pentru noi, la ADIENT viitorul nu este o noţiune abstractă − el se construieşte în fiecare zi” a spus Costin Trîmbiţaşu, directorul fabricii.

La final, toţi cei mici au primit certificate de participare.

Bucurându-se de un real succes în rândul celor mici, evenimentul va fi organizat de către ADIENT TRIM Ploieşti şi în anii următori, în beneficiul cât mai multor copii.

ADIENT TRIM Ploieşti are în prezent peste 1.900 de angajaţi. În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica ADIENT TRIM din Ploieşti se regăsesc pe mai mult de 750.000 de maşini din întreaga lume. Producţia se realizează folosind utilaje de ultimă generaţie, iar calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.

Compania este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de 5.800 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv  armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).

Despre Adient:

Adient este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 85.000 de angajați în 238 de fabrici localizate în 34 țări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilitățile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare și fabricare – munca noastră regăsindu-se în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

 

###

Pentru mai multe informaţii despre Adient, vă rugăm vizitaţi adient.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.