Conferința cu tema „Arhitecți străini în serviciul familiei Bibescu – Basarab Brâncoveanu”

0

Sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 16:00, va avea loc în Sala Scoarțelor de la Palatul Mogoșoaia conferința cu tema „Arhitecți străini în serviciul familiei Bibescu – Basarab Brâncoveanu”, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache.

20170422_A5 mogo

Familia Bibescu joacă un rol important în apariția sau modernizarea unor instituții publice valahe, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, aducând în țară specialiști străini, mai ales din spațiul austriac, francez și prusac. Prin educația și legăturile cu străinătatea, reprezentanții familiei colaborează cu nume importante din domeniul construcțiilor, reședințele lor fiind întotdeauna reper pentru protipendadă.

Conferința este o trecere în revistă, prin intermediul unor documente de arhivă vizuale, a colaborării familiei cu arhitecții Albert Galeron, Paul Gottereau, Louis Pierre Blanc, Charles LeCoeur, Domenico Rupolo.

Evenimentul, organizat în ajunul Sărbătorii Sfântului Mucenic Gheorghe, dorește să îi omagieze și pe cei care și-au legat numele de istoria proprietății de la Mogoșoaia: domnitorul Gheorghe Bibescu, prinții George G. Bibescu și George-Valentin Bibescu.

Despre conferențiar:

Oana Marinache este istoric de artă doctor al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. În 2013 a publicat lucrarea de licență, „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” (Editura ACS). În 2014 a tradus și editat Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919 și a publicat monografia „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (Editura ACS). Lucrarea de doctorat a apărut în două volume, primul intitulat „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris”, în 2015, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, iar cel de-al doilea „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București” în toamna anului 2016, marcând și „Anul Cultural Martha Bibescu 130”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează