CEZ România și Niciodată Singur – Prietenii vârstnicilor vin în sprijinul bătrânilor din județul Argeș

0

Grupul CEZ în România și Asociația Niciodată Singur – Prietenii vârstnicilor demarează un proiect de responsabilitate socială si voluntariat corporativ dedicat vârstnicilor singuri din județul Argeș, sub umbrela platformei de responsabilitate socială Energie pentru Bine.

Camin1

În contextul agravării la nivel european și național a problemei îmbătrânirii populației și a faptului că 1 din 2 vârstnici din România resimte sentimentele de singurătate și inutilitate, asigurarea unei bătrâneți demne și liniștite nu devine doar un subiect ce merită adresat, ci care trebuie abordat într-un mod cât mai sustenabil, durabil și colectiv. Derularea de activități de voluntariat în camine de bătrâni reprezintă modul prin care voluntarii CEZ pot veni în sprijinul vârstnicilor într-un mod concret, simplu și reproductibil, cu efecte atât imediate, cât și de durată, prin schimbările de atitudine pe care le declanșează. Modul de intervenție al Asociației “Niciodată Singur –Prietenii vârstnicilor” este un model recunoscut la nivel european și implementat cu succes de peste 70 de ani de asociația les petits frères des Pauvres, asociație parteneră a ONG-ului românesc.

Concret, pe parcursul partneriatului ce se va derula până în luna decembrie, voluntarii Grupului CEZ în România vor participa la sesiuni de training și informare despre modul de lucru cu persoanele vârstnice, apoi, prin activități regulate, vor oferi vârstnicilor singuri companie și prietenie. Bâtrânii din căminul Găvana vor beneficia de vizite și de activități de socializare regulate, vor participa la evenimente special create pentru ei cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase și vor avea parte de iesiri, mici excursii sau vizite în afara căminului.

Declarație NS : Dorința noastră este de a aduce alinare, speranță și suport moral și practic cât mai multor vârstnici singuri din România și de a oferi un model de colaborare și voluntariat în cât mai multe comunități, iar parteneriatul cu CEZ România ne permite să facem acest lucru și în Pitești. Cu ajutorul și încrederea companiei, alături de energia angajaților CEZ implicați în activitățile de voluntariat corporativ, dorim să arătăm că bătrânii pot, și trebuie, să trăiască demn, să se simtă utili și valoroși și că împreună le putem oferi bătrâneți frumoase. – Anca Iosub, director executiv al Asociației Niciodată Singur – Prietenii vârstnicilor.

Declarație CEZ: Am pus umărul la implementarea acestei inițiative cu toată deschiderea. Ne-am dorit să oferim astfel persoanelor vârstnice un semn al aprecierii față de experiența și înțelepciunea pe care ne-o lasă moștenire. Ne bucură faptul că am găsit în Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor un partener de nădejde cu care împărtășim aceleași valori și că echipa CEZ a răspuns deja prezent la primele activități într-o formulă numeroasă. Suntem alături de seniorii noștri și le oferim din energia noastră așa cum și ei ne-au oferit sprijin când aveam nevoie. – Martin Zmelik, Country Manager și Președinte al Directoratului CEZ România

Pentru a veni în ajutorul vârstnicilor singuri, Asociatia Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată și sprijinită de Fundația Principesa Margareta a României și les petits freres de Pauvres (Franța), mobilizează voluntari care vizitează în mod regulat vârstnicii acasă sau în câmine de bâtrâni, voluntari ce devin prieteni și sprijin pentru aceștia. În plus, asociația organizează ieșiri, mese de duminică, vacanțe de vară, întâlniri festive pentru sarbătorile importante sau oferă ocazional ajutor material celor mai săraci. În prezent, peste 200 de voluntari sunt alături de 1000 de vârstnici din București, Constanța, Brăila, Pitești și Ploiești.

Despre Grupul CEZ în România

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judete: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Grupul CEZ a investit, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina, 1,1 miliarde Euro în realizarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totală instalată de 600 MW. Construcţia parcurilor amplasate la nord de Constanţa s-a desfăşurat în mai multe etape – prima, aflată la Fântânele, include 139 de turbine eoliene cu o capacitate de 347,5 MW. Cea de-a doua etapă s-a desfăşurat în zona Cogealac şi Grădina, incluzând 101 turbine cu o capacitate totală de 252,5 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2012.

În 2011, Grupul CEZ în România a achiziţionat 100% pachetul de acţiuni al companiei care deţine sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu, a vând o capacitate totală instalată de aproximativ 18 MW şi o producţie de circa 70 GWh/an. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicandu-se astfel la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează