Centrul de transfuzie sangvină Ploiești a fost modernizat prin programul „O șansă pentru viață”, sprijinit de Fundația Vodafone România

0

București, 20 septembrie 2018Centrul de transfuzie sangvină Ploiești a fost modernizat în cadrul etapei 2017-2018 a programului „O șansă pentru viață”, derulat prin parteneriatul Fundației Vodafone România cu Asociația React. Proiectul de modernizare a centrului din Ploiești a inclus renovarea spațiilor care acoperă traseul donatorului, cabinetele de consultații și zonele dedicate activităților suport, având o suprafață totală de aproape 1.700 de mp, precum și dotarea cu mobiler medical pentru sala de așteptare. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România în acest proiect este de aproape 150.000 de lei.

Centrul de la Ploiești este al doilea centru de transfuzie din România, după cel din București, din punct de vedere al volumului activității și al importanței contribuției pe care o aduce în acoperirea cererii de produse de sânge pentru spitalele din București. Centrul are o activitate de peste 50 de ani și nu a mai fost renovat din 1999. În prezent, acesta deservește direct 10 spitale din județul Prahova, de aici fiind trimis sânge recoltat și către centre de transfuzie din alte zone. Anul trecut, la Ploiești au fost înregistratți aproape 23.000 de donatori, numărul pacienților care au beneficiat de sânge și preparate din sânge ajungând la aproape 64.800.

Proiectul de la Ploiești este al patrulea finalizat în etapa actuală a programului „O șansă pentru viață”, după cele încheiate recent la Satu Mare, Sibiu și Pitești. Această ultimă etapă a programului include, în total, renovarea și modernizarea traseului donatorului din 24 de centre de transfuzie sangvină, dintre cele 42 existente în întreaga țară. Primele 18 centre au trecut prin acest proces în perioada 2014-2016. În urma renovării și dotării acestora cu mobilier și echipament medical, numărul donatorilor de sânge și al pacienților care vor beneficia de schimbările produse la nivel național va ajunge la aproape 1.260.000, în total.

Programul „O șansă pentru viață a fost demarat în 2008, finanțarea totală acordată de Fundația Vodafone România fiind de aproximativ 1, 5 milioane de euro. În perioada care a urmat momentului lansării, acesta a devenit cel mai mare program național de donare de sânge din România. Programul a început cu o serie de acțiuni anuale de informare și educare în legătură cu importanța donării benevole și periodice, continuând cu mai multe campanii mobile de donare de sânge în locuri publice, în campusuri universitare și la sediul companiilor. În 2014, programul s-a extins prin adăugarea componentei axate pe renovarea și dotarea centrelor de transfuzie cu echipament medical. Centrul de transfuzie sangvină București, cel mai mare din România, a fost primul care a beneficiat de acest program.

Ca rezultat al programului „O șansă pentru viață”, centrele de transfuzie sangvină din România au înregistrat în 2016 o scădere a mediei de vârstă a donatorilor la nivel național, pentru prima dată după 1989. La ora actuală, 30% din sângele donat la nivel național provine de la donatori tineri.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.Fundația-vodafone.ro, http://jurnaldebine.Fundația-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.

Asociația React este o organizație neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară. Proiectele implementate produc schimbări majore în viața oamenilor prin intervenții adaptate și implicare activă. În cei unsprezece ani de la înființare, aproape 1 milion de români au beneficiat, direct sau indirect, de pe urma activităților derulate de Asociaţia React. Impactul proiectelor este confirmat de cele 18 premii de excelență naționale și internaționale primite, care poziționează asociaţia printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează