„Cartierul poveștilor” @ Mogoșoaia/ 6-7 august 2016

0

Teatrul Ion Creangă vă invită în „Cartierul poveștilor”

6 august, ora 18:00 și 7 august, ora 11:00,

Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia

Vara aceasta, cinci căsuţe mici, mici de tot găzduiesc o grandioasă aventură pentru copii – „Cartierul poveștilor” – un spectacol de teatru în miniatură, ca o lume de basm, care provoacă simțurile și imaginația. Un concept inedit, care a călătorit la festivaluri din Franța și Israel, Cartierul celor mai năstrușnice personaje poposește în acest weekend VăraTic (6-7 august) la Mogoșoaia, în curtea Palatelor Brâncovenești.

Cartierul povestilor _ 3

Pus „în scenă” de regizoarea Michal Svironi, „Cartierul poveștilor” este o formă specială de teatru interactiv în aer liber, dedicată copiilor cu vârsta peste 4 ani. Este o întâlnire în care actorul și tânărul spectator devin prieteni, iau parte împreună la întâmplări din lumea circului, trăiesc aventuri spectaculoase în Casa Cărții, descoperă universul în Casa lui Dumnezeu, află câte ceva despre miracolul venirii pe lume în Casa Maternității și învață să fie cu adevărat curajoși.

Reprezentațiile sunt programate sâmbătă, 6 august, ora 18:00 și duminică, 7 august, ora 11:00, în cadrul stagiunii estivale „VăraTic”, organizată de Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” în perioada 9 iulie – 4 septembrie 2016.

Accesul la spectacol este gratuit, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se realizează telefonic, la nr. de telefon 021.317.11.69/15 (Biroul PR & Management Educațional – de luni până vineri, între orele 11:00-18:00) sau via e-mail, la adresa contact@teatrulioncreanga.ro, specificând numărul de adulți / copii care participă și vârsta copiilor.

Mai multe informații despre spectacol și despre programul stagiunii estivale „VăraTic” sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Spectacolul „Cartierul poveștilor” este realizat de Teatrul Ion Creangă, cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România | Organizatori VăraTic(i): Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” | Finanțator VăraTic: Primăria Municipiului București | Parteneri media VăraTic(i): Blitz Tv, Itsy Bitsy, RFI România, București FM, Radio România Cultural, Radio Clasic, Agerpres, Revista Parents, Șapte Seri, SmartWoman, Business Review, ArtLine, Iqool, Calendar evenimente, 9vrempărinți, GoKid, Copilul.ro, MacMacKids, Gradinițe.com, Grădinițe București, Calendarul copiilor, Clubul bebelușilor, Timpul cireșelor, MelcCodobelc | Partener monitorizare VăraTic: mediaTRUST

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează