“Cartea junglei” este pusă în scenă, la Teatrul Ion Creangă, în premieră oficială

0

În data de 29 martie, ora 18.00, la sala Rapsodia de pe str. Lipscani nr.53, Teatrul Ion Creangă va prezenta, în premieră oficială, spectacolul „Cartea junglei”.

 

Bazată pe culegerea de povestiri scrise de Rudyard Kipling, reprezentația regizată de Octavian Jighirgiu va oferi publicului ocazia de a descoperi, alături de Mowgli şi de prietenii acestuia, cât de importantă este prietenia. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că în rolul prințului junglei joacă, alternativ, Liliana Donici, actriță a Teatrului Ion Creangă și Maxim Donici, fiul ei de doar 11 ani.

Când am ales să dramatizez “Cartea junglei”, am știut că pornesc pe un drum dificil, lansându-mă într-o confruntare periculoasă cu celebritatea povestirilor scrise de Rudyard Kipling. Când în conștiința publicului, în special a copiilor, s-a înrădăcinat o versiune atât de bine realizată a “Cărții junglei”, încercarea de a impune universul lui Kipling prin intermediul unui spectacol de teatru devine o imensă provocare. Și ce este mai motivant în munca de creație, decât un text mare care-și revendică o viață scenică pe măsură?

Cu ajutorul talentatei echipe de artiști și tehnicieni ai Teatrului Ion Creangă din București, am readus la viață, din pagina cărții, povestea spectaculoasă și tulburătoare a băiețelului crescut de animalele sălbatice în adâncul junglelor din India. Este un spectacol care reușește să se desprindă de trena renumelui internațional al poveștii, impunându-și propria sa lume și atmosferă, și pe care doresc să îl dedic memoriei maestrului Cornel Todea, regizor și fost director al Teatrului Ion Creangă declară regizorul Octavian Jighirgiu.                                             

Din distribuţie fac parte: Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Maxim Donici, Daniel Tudorică, Mirela Busuioc, Cristian Irimia, Ion Gh. Arcudeanu, Nicoleta Rusu, Adriana Drăguţ Jighirgiu, Cristian Boeriu, Gabriel Coveşeanu, Maria Țăran, Ionuţ Ciocia, Marina Procopie, Cezar Popescu, Voicu Hetel, Marina Secașiu, Iuliana Costiniu. Scenografia este realizată de Anca Pâslaru și Delia Ionescu, muzica este semnată de Eduard Petru Jighirgiu, iar coregrafia este gândită de Andrea Gavriliu.

Afis_Cartea junglei_Teatrul_Ion_Creanga

Spectacolul este recomandat copiilor de peste 6 ani, iar biletele se pot rezerva la numărul de telefon: 021.317.85.90, în limita programului: miercuri, joi și vineri (orele 10:00 – 18:00), sâmbătă și duminică (orele 09:00 – 14:00).

Totodată, cu ocazia premierei, Teatrul Ion Creangă a inițiat o colaborare cu Universitatea Națională de Arte din București și i-a rugat pe studenții Departamentului de Grafică să vină cu propuneri de afiș pentru spectacolul „Cartea junglei „. Au fost selectate peste 10 variante grafice, care vor fi expuse în foyerul teatrului, Sala Rapsodia de pe str. Lipscani, nr. 53, în seara evenimentului de vineri. 

Teatrul Ion Creangă vă așteaptă, așadar, la un spectacol hazliu și, în egală măsură, serios; recomandat tuturor celor care mai cred în forța tămăduitoare a iubirii și prieteniei!

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

 Parteneri media ai Teatrului Ion Creangă: Itsy Bitsy, Art Act Magazine, Calendar Evenimente, Onlinegallery.ro, ObservatorCultural, Gradinițe.com, GrădinițeBucurești.ro, MondoNews,, PRwave, Revista Mami, RFI România, TV City, UrbanKid, Yorick, Zile și Nopți

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează