„Caravana filmului românesc” ajunge la Ploieşti şi Câmpina, în perioada 21 – 23 august

0

În acest sfârşit de săptămână de vară fierbinte, locuitorii din două oraşe prahovene – Ploieşti şi Câmpina – , sunt invitaţi să uite de căldura care a cotropit întreaga ţară şi să petreacă trei seri de reală delectare artistică.

Astfel, în zilele de 21, 22 şi 23 august, Caravana filmului românesc –
Capodopere ale cinematografiei naţionale va aduce publicului spectator filme din patrimoniul cinematografic românesc, filme care au încântat generaţii şi, de multe ori, au constituit un refugiu emoţional în anii în care restricţiile sociale sufocau întreaga societate românească. În acelaşi timp, aceste filme au constituit prilej de valoroase creaţii actoriceşti pentru generaţiile de aur ale actoriei româneşti: Toma Caragiu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu Matei, Octavian Cotescu şi mulţi alţii.
afis caravana campina

Şi, dacă la Câmpina, organizatorii s-au gândit la un program exclusiv bazat pe comedii de succes (SECRETUL LUI BACHUS, NEA MĂRIN MILIARDAR, BULETIN DE BUCUREŞTI etc.), la Ploieşti programul este completat cu un film de dramă, un omagiu adus armatei române care s-a sacrificat în timpul Celui de al Doilea Război Mondial: NOI, CEI DIN LINIA ÎNTÂI.
La Câmpina, proiecţiile au loc la Casa de Cultură „Geo Bogza”, la orele 18.00 şi 20.00.
Spectatorii ploieşteni sunt invitaţi, însă, în aer liber, de la ora 21.00, pe iarba Parcului de la Sala Sporturilor “Olimpia”, în zona Turnul Paraşutiştilor.
Intrarea la aceste proiecţii este gratuită.

Program
Caravana filmului românesc –
Capodopere ale cinematografiei naţionale
Ploieşti, 21 – 23 august 2015

Vineri, 21 august, ora 21.00:
SECRETUL LUI BACHUS
Regia: Geo Saizescu
Scenariul: Titus Popovici
Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Horaţiu Mălăele

Sâmbătă, 22 august, ora 21.00:
NOI, CEI DIN LINIA ÎNTÂI
Regia: Sergiu Nicolaescu
Scenariul: Titus Popovici
Cu: Sergiu Nicolaescu, Emil Hossu, Ştefan Iordache, Ion Besoiu, George Alexandru, Vladimir Găitan, Mircea Albulescu

Duminică, 23 august, ora 21.00:
NEA MĂRIN MILIARDAR
Regia: Sergiu Nicolaescu;
Scenariul: Vintilă Corbul, Eugen Burada, Amza Pellea;
Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Ștefan Bănică

*
Program
Caravana filmului românesc –
Capodopere ale cinematografiei naţionale
Câmpina, 21 – 23 august 2015

Vineri, 21 august, ora 18.00:
BRIGADA DIVERSE ÎN ALERTĂ
Regia: Mircea Drăgan
Scenariul: Mircea Drăgan, Nicolae Tic
Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin

Vineri, 21 august, ora 20.00:
BULETIN DE BUCUREŞTI
Regia: Virgil Calotescu
Scenariul: Francisc Munteanu
Cu: Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu Matei, Octavian Cotescu

Sâmbătă, 22 august, ora 18.00:
OPERAŢIUNEA MONSTRUL
Regia: Manole Marcus;
Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher,

Sâmbătă, 22 august, ora 20.00:
SECRETUL LUI BACHUS
Regia: Geo Saizescu
Scenariul: Titus Popovici
Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Emil Hossu

Duminică, 23 august, ora 18.00:
TOAMNA BOBOCILOR
Regia: Mircea Moldovan
Scenariul: Petre Sălcudeanu
Cu: Marin Moraru, Draga Olteanu Matei, Emil Hossu, Octavian Cotescu

Duminică, 23 august, ora 20.00:
NEA MĂRIN MILIARDAR
Regia: Sergiu Nicolaescu;
Scenariul: Vintilă Corbul, Eugen Burada, Amza Pellea;
Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila

afis caravana la ploiesti

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), împreună cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat la nivel naţional prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei doi ani de existenţă, Caravana filmului românesc s-a oprit în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 44.500 de spectatori şi consemnând 477 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual;
Parteneri: Primăria Municipiului Ploieşti şi Primăria Municipiului Câmpina

Sponsor: Next Gen Communications;

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc
Website: www.caravanafilm.ro.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează