Campanie de conștientizare și sensibilizare privind efectele negative ale violenței în familie în rândul populației de origine rromă

0

Proiectul “CONSENS – Campanie de conștientizare și sensibilizare privind efectele negative ale violenței în familie în rândul populației de origine rromă din Regiunile București-Ilfov și Sud–Muntenia”, este derulat în parteneriat de Asociația Club Ecotur Dora D’Istria din București și Asociația Femeilor Europene pentru Dezvoltare Economică și Socială din Rucăr – jud. Argeș, fiind finanțat în cadrul programului de finanțare RO20 ”Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex”, printr-un grant acordat de Norvegia în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.

image (1)
Proiectul a luat naștere ca urmare a nevoii identificate anterior de către cele 2 Asociații partenere în proiect privind gradul scăzut de informare și educare a femeilor cu privire la drepturile de care acestea se bucură (cu directă referire la violența domestică), înaintea implicării lor în acțiuni și inițiative de incluziune socială sau de creștere a șanselor de integrare pe piața muncii.
Proiectul are o durată de 12 luni și este implementat în perioada 15 aprilie 2015 – 30 aprilie 2016, cu un buget de 191.350,00 euro, din care 171.857,79 euro reprezintă finanțarea primită în cadrul MFN 2009 – 2014.

CUI SE ADRESEAZĂ PROIECTUL

Beneficiari direcți: 540 de persoane
 300 de femei de origine rromă, victime sau potențiale victime ale violenței domestice
 240 de reprezentanți ai stakeholderilor locali și ai factorilor de decizie din comunitățile de rromi din regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia
Beneficiari indirecți: 4000 de persoane
 3000 de accesări pe website-ul și pagina pe rețeaua de socializare FB
 1000 de persoane de etnie romă către care au fost distribuite broșuri și pliante

OBIECTIVELE PROIECTULUI

Obiectivul #1
Creșterea gradului de conștientizare și sensibilizare a victimelor și potențialelor victime ale violenței domestice de etnie rromă din regiunile implicate privind drepturile de care se bucură și instrumentele care le stau la dispoziție.
Obiectivul #2
Creșterea numărului de ordine de protecție solicitate de către femeile de etnie rromă – victime ale violentei domestic, emise în regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia cu 10% față de anul precedent.

ACTIVITĂțI PRINCIPALE

o Organizarea conferinței de lansare și de închidere a proiectului
o Crearea, tipărirea materialelor de informare & promovare a proiectului și diseminarea acestora în comunitățile rome (1200 de pliante, 1200 mape, 1200 broșuri)
o Realizarea și diseminarea unui material video care ilustrează câteva povești impresionante ale unor femei victime ale violenței domestice
o Organizarea a 12 seminarii de conștientizare și sensibilizare la nivelul comunităților de romi din cele două regiuni de implementare
o Aplicarea unui număr de 1000 de chestionare în rândul populației de etnie rromă și elaborarea unui studiu care să reflecte gradul de cunoaștere de către populația de etnie rroma a legislației privind violența în familie în vigoare în România
o Crearea paginii web și Facebook dedicate proiectului, pentru informarea publicului larg și diseminarea obiectivelor, activităților și rezultatelor proiectului, precum și pentru oferirea unui spațiu comun de discuții si schimb de idei și experiențe

Printre activitățile proiectului se numără o serie de acțiuni care au în vedere informarea și conștientizarea femeilor cu privire la riscurile și efectele negative ale violenței domestice și cu privire la drepturile de care acestea se bucură în astfel de cazuri. Aceste seminarii de conștientizare și sensibilizare la nivelul comunităților de rromi sunt programate a se desfășura atât în regiunea București-Ilfov (localitățile București, Buftea, Pantelimon, Popești-Leordeni), cât și Sud-Muntenia (localitățile Pitești, Câmpulung Muscel, Ploiești, Slobozia, Târgoviște, Alexandria, Călărași și Giurgiu).

Până la momentul actual, echipa proiectului a organizat primele seminarii de conștientizare și sensibilizare, în regiunea București-Ilfov (București, 22-23 iulie 2015), dar și în regiunea Sud-Muntenia (Pitești: 6-7 iulie 2015, Câmpulung:21-22 iulie 2015 și Giurgiu: 30-31 iulie 2015).

La aceste evenimente au participat peste 45 de persoane, femei de etnie romă, victime sau potențiale victime ale violenței domestice și reprezentanți ai factorilor de decizie de la nivelul localităților respective.
Seminariile de conștientizare și sensibilizare au creat un spațiu adecvat învățării, dezbaterii și discuțiilor privind efectele violenței domestice la femei, valoarea familiei, valoarea personală și stima de sine, cauzele, factorii și actorii unei șituații de violență în familie, moduri de abordare și de protecția în cazuri de urgență.

Acțiunile de informare și conștientizare cu privire la violența domestică s-au bucurat de un interes deosebit atât în ceea ce privește implicarea și participarea diverșilor reprezentanți ai instituțiilor relevante de la nivel local, dar și din partea liderilor locali ai comunităților de romi și a femeilor de etnie romă.
Următoarele seminarii de conștientizare și sensibilizare sunt programate a avea loc la Ploiești în zilele de 19-20 august 2015 și Călărași în zilele de 24 și 25 august 2015.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Pentru informații oficiale despre granturile norvegiene, vă rugăm să accesați www.norwaygrants.org.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează