Campania ECOTIC „Orașe Curate” ia startul în Giurgiu

0

Pe 22 noiembrie 2017, „Orașe Curate”, campania națională ECOTIC dedicată colectării electricelor și electronicelor uzate din mediul urban, ia startul și în Giurgiu. Campania va încuraja locuitorii să vină și să predea corect echipamentele electrice și electronice uzate la punctele de colectare locale.

Organizația ECOTIC, în parteneriat cu Girexim, Primăria Municipiului Giurgiu, Agenția pentru Protecția Mediului Giurgiu și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Giurgiu, continuă campania „Orașe Curate”. După ce a trecut prin peste 20 de orașe (Botoșani, Filiași, Târgu Mureș, Dorohoi, Brăila, Piatra Neamț, Galați, Bragadiru, Motru, Rădăuți, Timișoara, Ploiești, Cluj-Napoca, Iași, Vaslui, Comănești, Baia de Arieș, Otopeni, Borșa și Vișeu de Sus), campania “Orașe Curate ajunge in Giurgiu între 22 – 28 noiembrie 2017. Locuitorii din Giurgiu vor fi informați și încurajați să devină conștienți de problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de necesitatea de a le preda corect spre reciclare.

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Giurgiu care va preda un deșeu de minim 5kg cumulate la punctele de colectare permanente amplasate pe Str. Gloriei nr. 5 și Aleea Plantelor nr. 25 (L-V, 08:00-16:00), precum și la punctele de colectare temporare amplasate pe Str. Nicolae Bălănescu și pe Str. Tineretului nr. 55A (zilnic pe perioada campaniei, 10:00 – 16:00), va primi un premiu instant, constând intr-o umbrelă.

Pentru preluarea de la domiciliu a deșeurilor voluminoase, locuitorii pot suna la numărul de telefon  0756.134.589.

Campania din Giurgiu continuă, în anul 2017, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 100.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 10 ani de activitate. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează