Buzău: Conferinta de lansare a proiectului „Impreuna impotriva izolarii varstnicilor din Romania!”

0

Populația vârstnică reprezintă 15% din populația țării, iar estimările arată că în anul 2050, procentul va ajunge la 30%. Nevoia de servicii destinate persoanelor vârstnice se manifestă la cel puțin 20% din populația vârstnică actuală, dar este acoperită doar în procent de 0.23%.

Asociația Four Change și Fundația Crucea Alb-Galbenă Buzău, au organizat Conferința de lansare a proiectului Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!, luni 30 septembrie 2019, la sediul Consiliul Județean Buzău.

Conferinţa planificată în preajma zilei internaționale a vârstnicului a reunit reprezentanţi ai Consiliului Județean Buzău, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, precum și reprezentanți ai autorităților locale și furnizori de servicii sociale destinate vârstnicilor.

În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!”, care își propune dezvoltarea a trei servicii de îngrijire la domiciliu pentru 165 de persoane vârstnice din judetețe Buzău (comuna Brădeanu) și Giurgiu (comunele Cosoba și Crevedia Mare).

Ne dorim ca prin serviciile oferite în cadrul proiectului să asigurăm o batrânețe demnă beneficiarilor noștri, să contribuim la creșterea speranței de viață a acestora și la scăderea gradului de instituționalizare a vârstnicilor dependenți, prin oferirea de servicii socio-mediale la domiciliul propriu. (Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change)

Totodată, a fost prezentat și pachetul legislativ terțiar ca soluție pentru contractarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice, în vederea dezvoltării unui sistem național de servicii sociale disponibil în orice comunitate și adaptat nevoilor reale ale beneficiarilor.

Dintre cei prezenți și temele puse în discuție, menționăm:

  • Cuvânt de deschidere, Petre Emanoil NEAGU, Președinte Consiliul Județean Buzău

  • Problematica vârstnicului în România, Loredana DOROBANȚU, Director Executiv, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău

  • Prezentarea proiectului „Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!”, Aurelia PASĂRE, Manager de proiect

  • Importanța acordării de servicii medico-sociale în comunități și colaborarea cu reprezentanții autorităților locale, Cristina VASILE, Director executiv, Fundația Crucea Alb-Galbenă Buzău

  • Situația persoanelor vârstnice din comuna Brădeanu, Județul Buzău, Costel NICOLAIE, Primar Comuna Brădeanu

  • Mecanisme de finanțare a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, Mariana OANCEA, Expert servicii sociale, Asociația Four Change

  • Model de contractare a serviciilor de îngrijire la domiciliu, Nicoleta AMOISOAIE, Reprezentant Primărie Comuna Berca

  • Importanța serviciilor de îngrijire la domiciliu, Dumitra DRĂGHICI, Beneficiară de servicii

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!”, Contract nr. POCU/436/4/4/126641 cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020.

***

Asociația Four Change este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2012 de o serie de experți ai societății civile românesti care și-au propus să producă schimbări pozitive, majore în sectorul neguvernamental, dar și în cadrul comunităților în care acționează. Prin activitățile sale, asociația contribuie la creșterea nivelului de profesionalizare a organizațiilor neguvernamentale oferind sprijin în domenii precum: cercetare, promovare, planificare strategică, management de proiect etc. Misiunea organizației este să sprijine organizațiile societății civile pentru a deveni actori relevanți în dezvoltarea societății românesti.

Fundaţia Crucea Alb-Galbenă Buzău este fondată şi susţinută de către Guvernul Flandrei Orientale, graţie propunerii domnului Jean-Pierre Van der Meiren, vechi prieten al oraşului Buzău. Activitatea Crucii Alb-Galbenă Buzău a început efectiv în luna noiembrie 2003, cu patru asistente medicale care au urmat un stagiu de pregătire la Wit Gele Kruis Gent, fiind primul serviciu de acest gen în judeţul Buzau. Fundația este acreditată pentru furnizarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu din anul 2004, iar din anul 2007 este acreditată şi în domeniul furnizării serviciilor sociale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.