Au lucrat pentru o zi pe şantierul Habitat for Humanity din Ploieşti

0

Asociaţia Studenţilor la Construcţii din Bucureşti a lucrat pentru o zi pe şantierul Habitat for Humanity din Ploieşti

 Un grup de 17 studenți, voluntari în Asociația Studenților la Construcții din București, a lăsat pentru o zi partea teoretică a studiilor și s-a aventurat pe șantierul Asociației Habitat for Humanity România din Ploiești, pentru a ajuta la finalizarea unor case pentru persoane care locuiesc în condiții precare.

Ziua de voluntariat a început la ora 8:00, cu plecarea din București a grupului de studenți, și s-a încheiat la ora 17:00. Tinerii nu s-au ferit de muncă, au lucrat la termosistem, au izolat cu vidiwall şi vată bazaltică cele 3 cvadruplexuri care se construiesc la Ploiesti pentru persoane vulnerabile economic şi social. Grupul voluntarilor a fost coordonat de un specialist în construcții din echipa Habitat, care s-a asigurat că activitățile studenților se desfășoară în siguranță.

Voluntarii s-au simțit foarte bine pe șantier. Au considerat experiența ca fiind inedită și utilă, iar mulți și-au exprimat dorința de a reveni la lucru chiar în week-end-ul următor. „Mi-a făcut plăcere sa fiu prezentă aici şi ca am putut ajuta. A fost o experiență nouă de care sunt încântată”, a povestit Adriana Stan, voluntară în Asociația Studenților la Construcții din București.

Echipa Habitat din Ploiești a fost fericită să primească sprijinul unui nou grup de voluntari și în acest fel să avanseze cu lucrările. Cele 3 cvadruplex-uri vor acomoda 12 familii care locuiesc în momentul de față în condiții improprii și care respectă criteriile de selecție Habitat: să aibă un venit stabil oricât de mic din care să poată achita o rată lunară pentru casă și să facă 1.000 de ore voluntariat, lucrând la propria locuinta, precum și la cele altor beneficiari.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precara a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 3.300 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează