Ateliere de primăvară pentru grupuri

0

Vine primăvara ca o sărbătoare, răspândind floare, culoare, splendoare!

În această perioadă de înflorire a naturii, dar şi a sufletelor noastre, îi invităm pe toţi copiii la atelierele noastre de sezon, să vestească primăvara prin roadele dibăciei şi ale inspiraţiei lor! Iată ce ateliere vă propunem:

Atelierul de mărțişoare poetice! îmbină măiestria cu poezia! Copiii vor lucra cu hârtie manuală de mai multe culori, din care le vor zâmbi fire de iarbă sau flori. Vor răsuci fire colorate sau vor lipi forme decupate. Vor combina materiale felurite pentru a crea mărțişoare primenite! Şi pentru ca ziua bună să le fie, vor gusta şi-un strop de poezie!

Meșterim felicitări primăvăratice! este un atelier prin care copiii îşi vor folosi imaginaţia pentru a crea felicitări din hârtie realizată manual la Atelierul-muzeu Moara de hartie, combinând diverse materiale reciclabile pentru a crea o felicitare originală care transmite din bucuria și prospețimea pe care ne-o imprimă primăvara.

La atelierul Meşterim şi tipărim felicitări primăvăratice!, pe lângă faptul că își vor meșteri o felicitare realizată din hârtie manuală la Atelierul-muzeu Moara de hartie, copiilor le va veni rândul să continue ei înşişi povestea hârtiei, tipărindu-și încă o felicitare. Așadar, pe lângă faptul că vor meşteri, la o presă veche vor şi tipări! De la atelierele de felicitări primăvăratice, nu va lipsi, prietena noastră, Poezia.

Ceramică pictată pentru mărţişoare de artă! este un atelier care îi invită pe cei mici pe tărâmul diafan al inspiraţiei! Micii artişti vor avea ocazia să transforme, prin puterea magică a culorilor, o banală bucată de lut ars într-un voios vestitor al primăverii!

Atelier de scrisori-comori este o invitaţie la exprimarea sentimentelor faţă de cei dragi, la iubire, la comunicare. Copiii se vor împrieteni cu scrisorile, descoperind pagini epistolare din literatură, după care vor scrie ei înşişi un mesaj, de mână. Scrisoarea va ajunge la destinatar cu sigiliu de ceară, ca odinioară.

Țesem fire de mărţişoare şi ne bucurăm cu rost! este un atelier cu totul special, care invită copiii la poveşti şi culori de primăvară, dar mai ales, la ţesut mândre mărţişoare! Cei mici îşi vor crea propriul mărţişor la un război de ţesut in miniatură. Este un atelier unic în lume, zicem noi, de descoperire a unui meşteşug tradițional în lumina simbolurilor primăverii!

Atelierele se pot organiza la cerere, pentru grupuri, în orice zi a săptămânii. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0723266262.

Vă aşteptăm cu drag de oameni, de frumos, de primăvară!

Facebook

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează