Atelier de hârtie manuală cu flori de primăvară

0

Atelier de hârtie manuală cu flori de primăvară

Foto: Dan Pierşinaru

Vă invităm să vă bucuraţi cu adevărat de primăvară, departe de agitaţia oraşului, la Comana, localitate situată în Parcul Natural Comana. Aici, liniştea te conectează la natură şi te face să priveşti cu alţi ochi minunile din jur: pământul reavăn respiră uşurat după ce s-a hrănit cu straturi groase de omăt, primele flori şi-au făcut dornice de viaţă apariţia, soarele încălzeşte cu blândeţe pământul, fluturii colorează aerul cu zborul lor, iar sufletul zâmbeşte şi se bucură din plin de toate acestea după o iarnă scurtă, dar geroasă.

Pentru sâmbătă, 7 aprilie 2012, începând cu orele 11.00 şi pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, v-am pregătit o experienţă inedită în care îmbinăm bucuria de a petrece timp în natură, cu partea educativă şi plăcută a redescoperirii unui vechi meşteşug – manufacturarea hârtiei.

Vom începe evenimentul nostru cu o excursie în Pădurea Comana, care se află la aproximativ 400-500 m de Atelierul – muzeu Moara de hârtie. Aici ne vom bucura de aerul curat, ne vom plimba şi vom culege flori de sezon (viorele, brânduşe). Apoi, ne vom îndrepta către Atelierul-muzeu Moara de hârtie, un loc unic în România prin echipamentele şi documentele deosebite pe care le găzduieşte, dar şi prin natura activităţilor desfăşurate. La Moara de hârtie vom avea ocazia:

  • să  facem un tur al Atelierului-muzeu, însoţit de explicaţii şi răspunsuri la întrebările voastre privind mărturiile unor vremuri trecute – echipamente de tipar şi legătorie, gravuri rare, tipărituri vechi;
  • să participăm la un Atelier de hârtie manuală şi să simţim cât de specială este hârtia realizată chiar de mâinile noastre;
  • să dăm o nouă viaţă florilor culese din pădure, inserându-le în hârtia manuală.

La finalul atelierului veţi pleca acasă cunoscând mai multe despre universul realizării cărţilor şi în special al realizării hârtiei manuale, simţindu-vă mai relaxaţi,  luând primăvara în suflet – şi câteva foi de hârtie manuală cu flori, realizate chiar de voi.

Locul de desfăşurare al atelierului este Moara de hârtie din satul Comana, judeţul Giurgiu (la aproximativ 40 de km de Bucureşti, ieşirea prin Şoseaua Giurgiului), Str. Funieru, nr. 279.

Transportul Bucureşti-Comana se poate realiza cu maşinile personale, iar cei care nu pot veni cu maşina vor putea merge împreună cu cei care vin cu maşina. Pentru a pleca spre Comana, ne vom întâlni la orele 10.00, la intrarea în Parcul Tineretului de lângă Liceul Gheorghe Şincai (staţia de metrou Tineretului).

Contribuţia individuală pentru participarea la acest eveniment este de 80 lei/persoană, iar preţul include costurile noastre administrative cu organizarea şi desfăşurarea atelierului, materialele de lucru şi o gustare. De asemenea, la cerere şi cu acordul dumneavoastră, persoanele interesate vor primi de la noi, în format electronic, poze făcute pe parcursul evenimentului. Participarea adulţilor şi copiilor la acest atelier presupune faptul că fotografiile realizate în cadrul atelierului pot fi folosite de către Moara de hârtie la promovarea propriilor programe.

Pentru înscrieri, orice alte întrebări sau detalii suplimentare, vă invităm să ne scrieţi la adresa echipa@moaradehartie.ro sau să ne contactaţi telefonic la numărul             0724.290.010

 

Facebook

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează