Atelier cu flori în Satul Meşteşugurilor @ Comana

0

În prima lună de toamnă, în data de 24 septembrie 2017, când grădinile, luncile, dealurile încă abundă de flori, ne întâlnim în Satul Meşteşugurilor, copii şi părinţi, preţ de un ceas şi jumătate să împletim coroniţe din flori, să povestim despre simbolistica acestora şi importanţa lor în viaţa noastră.

atelier-cu-flori-site-01
Floarea este simbolul dragostei şi armoniei; ea se identifică cu copilăria, sinceritatea, pacea, dragostea, preţuirea, viaţa. S-a scris cu tâlc despre flori în proverbe, scrisori de dragoste, lucrări ştiinţifice. S-au desenat, s-au pictat, s-au sculptat flori de toate mărimile şi formele. Florile decorează edificii, înfrumuseţează evenimente, încununează pe cei buni şi dragi. De la munte, de la deal, din câmpie, din grădină, de pe malul apei, florile sunt daruri nepreţuite ale naturii pentru oameni. Personaje mitice înzestrate cu puteri magice, florile sunt adesea invocate pentru vindecare… Sub formă de buchete, coroniţe, singure, manunchiuri, la icoană, în pervazul ferestrei, floarea aduce omului bucurie!
Taxa de participare la atelier este de 50 lei/participant și include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Recomandăm participarea copiilor împreună cu un adult. Dacă și adultul participă la atelier, costul pentru un copil și un adult este de 80 lei.
Vârsta minimă de participare este de 5 ani.
Participanţii la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtieSatul meşteşugurilor, putând participa la demonstraţii de hârtie manuală, ţesut, împletit în papură, fierărie, modelaj ceramică.
Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Împreună cu Lavand’Elle, vă aşteptăm cu drag în Satul meșteșugurilor din Comana!

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează