Proiectul „Speranţă într-o viaţă mai bună” organizat de Asociaţia Touched Collection cu sprijinul Fundaţiei Orange România, vine în ajutorul mamelor singure aflate în situaţii de dificultate.
Proiectul, iniţiat şi coordonat de Alexandru Iorga, angajat Orange România a fost selectat prin concurs în cadrul programului de finanţare: „Fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România oferite de Fundaţia Orange”, program cu valoare totală de 120 000 lei. Proiectul îşi propune să sprijine un grup de 50 de femei, în pericol să îşi abandoneze copiii, victime ale violenţei domestice, sărăciei şi familiei dezorganizate, şi pe copiii lor să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii.
În perioada Martie – Septembrie 2013 vor fi organizate o serie de seminarii practice în care mamele vor dobândi abilităţi de viaţă independentă, vor beneficia de consiliere psihologică pentru a depăşi momentele grele în care se află şi vor putea urma un curs de calificare acreditat. În plus, întreprinderea socială Touched Collection va organiza cursuri de confecţionare a accesoriilor şi bijuteriilor şi de distribuţie. Beneficiarele vor fi selectate din centrele maternale din Bucureşti dar şi din comunitate.
În Bucureşti sunt nouă centre maternale, având o capacitate totală de aproximativ 50 de locuri care deservesc o populaţie de peste 2 milioane de locuitori, toate fiind suprasolicitate. Centrul Maternal “Casa Agar” din sectorul 2 este unul din ele, în 2012 găzduind 12 copii şi 7 mame pentru perioade cuprinse între 8 luni şi 1 an.
Întreprinderea socială Touched Collection a fost înfiinţată de Asociaţia Touched România în 2012 pentru a sprijini reintegrarea pe piaţa muncii şi independenţa financiară a mamelor aflate în situaţii de dificultate, ajutând mamele din
Centrul Maternal “Casa Agar” să îşi găsească un loc în societate.
“Mă bucur ca am obţinut această finanţare de la Fundaţia Orange pentru programul Asociaţiei Touched Collection şi că pot contribui astfel pentru a îmbunătăţi viaţa acestor familii aflate în dificultate. Finanţarea va da un suflu nou programului “Speranţa într-o viaţă mai bună” organizat de Asociaţia Touched Collection”, a spus câştigătorul finanţării, Alexandru Iorga- Senior Buyer – Orange Romania şi voluntar în cadrul Asociaţiei Touched Collection. M.P., o mamică din proiectul „Speranţă într-o viaţa mai bună”, a declarat:
“Am cinci copii şi când am intrat în acest program eram într-o situaţie disperată. Soţul meu vindea tot din casă şi toţi banii mei pe care îi câştigam la serviciu îi dădea pe jocuri de noroc. Aici am găsit sprijin, consiliere, curaj. Mi-e greu, dar sunt înconjurată de oameni care mă ajută şi vreau să lupt să le ofer copiilor bucurii şi linişte.”
„Este o ocazie extraordinară să putem ajuta şi alte mame singure care au nevoie de ajutor pentru a-şi păstra copilul sau sunt victime ale violenţei domestice şi ne bucurăm de sprijinul acordat de Fundaţia Orange”, a declarat Raegan Glugosh, Preşedinte Touched Collection.
Web site www.touchedromania.org sau www.bijuteriicristaleswarovski.ro.