Asociaţia Tineretul ONU din România a colorat Rectoratul UB în albastru cu ocazia UN at 68

0

În fiecare an, pe 24 octombrie, Asociația Tineretul ONU din România sărbătorește aniversarea înființării Organizației Națiunilor Unite.

Cu prilejul UN at 68 (vârsta asociată aniversării), Asociaţia organizează anual un eveniment ce are rolul a celebra împlinirea unui număr de ani de la înfiinţarea ONU şi, totodată, de a conştientiza societatea cu privire la acest lucru.

În 2013, evenimentul care a marcat ziua aniversară a fost reprezentat de lansarea unui număr impresionant de baloane colorate în bleu – culoarea ONU, în curtea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi oferirea unor informaţii referitoare la Naţiunile Unite, în cele mai importante centre universitare din Bucureşti.

În acelaşi context, Asociaţia a lansat o nouă campanie în mediul online, numită „ONU post-2015: Perspective pentru Viitor”, care incită la dezbatere globală vis-a-vis de un viitor sustenabil după anul 2015, când liderii mondiali vor pune la punct un nou plan de dezvoltare.

Asociaţia Tineretul ONU din România  este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axandu-se însă asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

DSC_0337

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează