Amway România a susţinut Campionatul Mondial de Karate la Bucureşti

0

Amway România, filiala uneia dintre cele mai mari companii de vânzări directe din lume, a susţinut cea de-a 5-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate WUKF pentru Seniori şi Veterani. În calitate de promotor al activităţilor sportive,ca un mijloc esenţial în menţinerea sănătăţii, compania Amway, a sponsorizat cu produse marca NUTRILITE, campionatul care a avut loc în perioada 6-9 iunie la Sala Polivalentă din Bucureşti.

„Unul dintre obiectivele noastre este să încurajăm mişcarea, sportul şi o dietă sănătoasă în rândul celor din jur. De aceea, ne-am bucurat să realizăm parteneriatul cu Federaţia Română de Karate FRK WKC, prin care am susţinut sportivii ce au concurat în cadrul Campionatului Mondial de Karate WUKF pentru Seniori şi Veterani cu produse de cea mai înaltă calitate NUTRILITE, marca nr. 1 în lume în domeniul vitaminelor şi al suplimentelor alimentare*”, a declarat Ioana Enache, General Manager, Amway România.

Campionatul Mondial de Karate WUKF pentru Seniori şi Veterani, ajuns la cea de-a 5-a ediţie,   este un eveniment sportiv ce a reunit sportivi şi reprezentanţi ai federaţiilor din ţări precum România, Belgia, Italia, Germania, Marea Britanie, Brazilia, India, Venezuela etc.

Marca NUTRILITE a fost creată în urmă cu peste 75 de ani de Carl Rehnborg – un pionier în domeniul nutriţiei. Pasiunea sa a fost descoperirea relaţiei dintre nutriţie şi sănătate. În prezent, sub conducerea fiului lui Carl, Dr. Sam Rehnborg, următoarea generaţie de cercetători, oameni de ştiinţă şi specialişti păstrează moştenirea NUTRILITE continuând să producă suplimente alimentare inovatoare, de cea mai bună calitate.

Fermele NUTRILITE ocupă o suprafaţă de peste 2600 de hectare, iar aici plantele sunt cultivate şi procesate prin metode naturale, sustenabile, în armonie cu natura.

 

Aproximativ 15.000 de teste de calitate sunt realizate în fiecare lună şi peste 400.000 de evaluări ale produselor în fiecare an. Compania Amway foloseşte numeroase teste de calitate pentru a se asigura că produsele NUTRILITE includ doar ingrediente de cea mai bună calitate. Fiecare ingredient este cercetat şi testat amănunţit.

Disponibile în peste 50 de ţări, produsele NUTRILITE oferă noi oportunităţi în căutarea stării de bine pentru milioane de oameni din întreaga lume.

La nivel global, gama NUTRILITE include 200 de produse printre care suplimente alimentare, alimente şi băuturi.

În acest mod a devenit marca NUTRILITE un lider global în domeniul nutriţiei şi îşi menţine această poziţie şi în prezent.

Campionat mondial de Karate Bucuresti_01

*Sursa:  Euromonitor International Limited; Vitamins and Dietary Supplements, World, GBN, Retail Value RSP, % breakdown, 2012

 

Despre Amway


Compania Amway este lider mondial în domeniul industriei vânzărilor directe, pe baza vânzărilor globale în 2012 de 11,3 miliarde de dolari, conform Direct Selling News Global 100, şi datorită eforturilor a peste trei milioane de distribuitori Amway şi peste 21.000 de angajaţi în peste 100 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Fondată în 1959 de antreprenorii Rich DeVos şi Jay Van Andel, în Ada, Michigan, Statele Unite, Amway oferă produse de consum şi oportunităţi de business, susţinute de un lanţ de aprovizionare în agribusiness, producţie şi logistică la nivel global. Peste 900 de cercetători, ingineri şi tehnicieni lucrează în 75 de laboratoare R&D şi asigură calitatea pentru a susţine dezvoltarea de produse şi a crea o cultură de excelenţă ştiinţifică. Cele mai bine vândute mărci Amway sunt vitaminele, mineralele şi suplimentele alimentare NUTRILITE™, cosmeticele şi produsele de machiaj ARTISTRY™ şi sistemele de tratare a apei eSpring™. Pentru noutăţi privind compania, accesaţi www.amway.ro şi globalnews.amway.com.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează