Alro infiinteaza prima clasa de invatamant profesional dual din judetul Olt

0

Alro investește în formarea profesională a elevilor din Slatina

Slatina, 14 decembrie 2017 – Alro S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “Alro”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), a înființat, în colaborare cu Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina și cu sprijinul Primăriei din Slatina prima clasă de învățământ profesional dual din județul Olt.

„Alro are o strategie de dezvoltare pe termen lung, care vizează creșterea producției și diversificarea gamei de produse”, a declarat Gheorghe Dobra, Director General al Alro. “La baza acestei strategii sunt oamenii, specialiștii care pot implementa planurile noastre de extindere și de intrare pe noi piețe. Iar pentru aceasta investim în formarea de noi angajați, în pregătirea viitoarelor generații de aluminiști. Suntem încrezători că programul de învățământ dual va fi un succes și de aceea dorim să îl extindem, anul viitor, cu încă o clasă, cu o specializare nouă, tot în colaborare cu Colegiul Tehnic Metalurgic”.

Prima clasă de învățământ dual profesional are 27 de elevi care vor face pregătire teoretică și practică pe parcursul a trei ani și se vor califica în meseria de mecanic utilaje și instalații în industrie. Alro va asigura stagiul profesional și va oferi o bursă lunară de 200 lei, pentru fiecare elev, precum și o masă caldă în fiecare zi pe perioada desfășurării stagiului de pregătire.

Alro a întreprins, de asemenea, demersuri pentru înființarea unei noi clase, în anul școlar următor, care va avea specializările de electrician și mecanic utilaje și instalații în industrie. Clasa ar urma să aibă 28 de locuri.

Compania se implică, în mod tradițional, în formarea profesională a viitorilor angajați. Astfel, Alro are parteneriate cu unități de învățământ liceal, postliceal și universitar (Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova etc.) pentru facilitarea stagiilor de practică a elevilor și studenților, realizarea de lucrări de sfârșit de an, licență, masterat, doctorat, sau pe diverse teme de cercetare în domeniu sau pentru organizarea unor clase de pregătire practică prin școala profesională, în meserii de interes pentru Alro.

În plus, Alro susține unitățile de învățământ din Olt cu echipamente diverse, precum autoturisme scoase din uz pentru Colegiul Tehnic Metalurgic și pentru Colegiul Tehnic Alexe Marin, ambele din Slatina, care sunt utilizate ca material didactic pentru elevi. De asemenea, Alro a dotat cu echipamente laboratorul amfiteatrului și cabinetului de fizică al Colegiului Național Ion Maiorescu, Giurgiu, ai cărui elevi au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele de fizică.

Pentru mai multe informații vă rugăm contactați: www.alro.ro

Alro

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (exceptând Rusia și Peninsula Scandinavă), având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Germania, Ungaria, Polonia, Grecia și România). Compania are exporturi în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează