Akcees aduce oportunităţile mai aproape de tineri

0

Sâmbătă, 25 februarie 2012, Akcees organizează evenimentul de lansare al organizaţiei, eveniment în cadrul căruia oameni de afaceri şi antreprenori consacraţi vor discuta despre perspectivele de carieră existente pentru tinerii din România.

Akcees a luat naştere pe 11 noiembrie 2011 ca urmare a dorinţei membrilor săi fondatori, Şerban Mogoş şi Irina Scarlat, de a contribui la dezvoltarea profesională a tinerilor, atât prin promovarea şi susţinerea activităţilor antreprenoriale, cât şi prin facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor studenţi şi proaspăt absolvenţi.

În doar câteva luni de existenţă, Akcees a crescut de la două persoane ce împărtăşeau un ideal, la o echipă tânără şi dinamică, echipă care crede cu pasiune în misiunea, viziunea şi valorile organizaţiei şi care deţine experienţa necesară pentru a duce la bun sfârşit obiectivele asumate. Prin proiectele şi evenimentele pe care le va organiza în 2012, Akcees se va distinge în peisajul non-guvernamental românesc drept o organizaţie puternică, al cărei profesionalism şi proactivitate vor genera performanţe deosebite în viitor.

Tinerii care doresc să afle mai multe despre proiectele Akcees, care vor să participe la dezbaterea „Perspective de carieră pentru tinerii din România” sau care îşi doresc să interacţioneze în mod direct cu personalităţi importante din mediul de afaceri românesc sunt aşteptaţi la evenimentul de lansare al organizaţiei, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 16:00 la Hotel Residence Arc de Triomphe, sala Victoria. Participarea la eveniment este gratuită şi se efectuează în baza înscrierii prealabile; formularul de înregistrare este disponibil pe site-ul organizaţiei www.akcees.ro.

„Am decis să înfiinţăm această organizaţie pentru a putea contribui la dezvoltarea profesională tinerilor, prin facilitarea accesului nemijlocit la oportunităţile existente. Nu ne-am lăsat descurajaţi nici de climatul economic şi politic potrivnic din România şi nici de reticenţa multor persoane din jur. Pentru că noi credem cu adevărat în misiunea, valorile şi obiectivele Akcees. Prin activitatea noastră, vom fi alături de tineri în materializarea propriilor vise pentru viitor. Pentru noi, Akcees reprezintă deja un vis devenit realitate.”  a declarat Şerban Mogoş, Preşedinte şi Co-Fondator Akcees.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Residence Hotels, Grosu & Asociaţii şi Cofetăria Ana Pan Decebal. Partenerii media ai evenimentului sunt: The Money Channel, Business Woman, Money Express, The Investor, Business Cover, BusinessLive.ro, Startups.ro, Wall Street, Revista Evenimentelor, România Pozitivă, Edu-Tim, Studenţie.ro, Evenimente Studenţeşti, Lume Bună, Business-Edu.ro, Ştiri ONG, Studentul.Info, Online Student, Academic Link, România în contact, Bancherul.ro ,Smartpress.ro.

Susţinem şi ne susţin: Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Hipo, Edmundo, Fundaţia LEADERS, Clubul Liderii Mileniului Trei, Business Club, Young Professionals Club, AIESEC România, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP),Business Organization for Students (BOS), Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept (ELSA) , Asociaţia Studenţilor la Construcţii din Bucureşti (ASCB), Inspire Business.

 

Despre Akcees

Akcees îşi propune să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor, atât prin susţinerea şi promovarea activităţilor antreprenoriale, cât şi prin facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor studenţii şi proaspăt absolvenţi.

Misiunea Akcees este de a:

  • Promova, încuraja şi susţine activităţile antreprenoriale în rândul tinerilor;
  • Facilita integrarea studenţilor şi a tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii;
  • Dezvolta competenţe şi abilităţi necesare în carieră prin metode de educaţie non-formală;
  • Realiza şi susţine activităţilor de cercetare-dezvoltare pentru crearea unui mediu economic competitiv şi performant.

Activitatea Akcees se bazează pe 4 valori fundamentale: Profesionalism, Performanţă, Proactivitate şi Progres.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează