Actorii Ilinca Manolache şi Marius Manole scot iubirea din tipare

0

Spectacolul de teatru „Masculin-feminin”, cea mai nouă producţie teatrală semnată Asociaţia INSPIRA, va avea loc sâmbătă, 27 iulie, ora 22:00 la Godot Cafe, str. Blănari nr 14.

„Masculin-feminin“ este primul spectacol de teatru realizat de Asociaţia INSPIRA, după o piesă scrisă de un autor român, care ar trebui tradus în toate limbile pământului şi montat pe toate marile scene ale lumii. Acest autor se numeşte Lia Bugnar. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii : Marius Manole, Andrei Aradits, Ilinca Manolache, Laura Creţ şi Theodora Stanciu.

Spectacolul de teatru„Masculin-feminin“, scris şi regizat de Lia Bugnar, a avut premiera oficială pe 20 mai la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Se întâmplă doar la teatru să te duci cu aşteptări, dar să te întorci cu întrebări. Adevărurile prezentate pe scenă te iau de guler şi te scutură de toate inhibiţiile şi prejudecăţile despre tot ce te înconjoară şi despre tot ce credeai sau nu credeai că poate fi iubire.

Teatrul nu are rolul de a rezolva probleme naţionale, enigme poliţiste sau cancerul. Teatrul are puteri miraculoase în clarificarea unor gânduri şi stabilirea relaţiei cu tine. O piesă de teatru îţi poate schimba percepţia asupra unor lucruri esenţiale, prin situaţiile deloc fireşti pe care le expune.

În spectacolul „Masculin-feminin“ vedem iubirea în cele mai puternice forme ale ei, dar nu iubirile din basme, ci iubirile crude din viaţa deloc ideală pe care o trăim în secolul acesta. Nu este nimic amplificat în realitatea poveştilor Liei Bugnar. Întâmplările sunt autentice şi te trec prin mai multe stări: mai întâi eşti contrariat, apoi negi, apoi eşti curios, apoi eşti înţelegător şi empatic.

poster Masculin feminin

Una dintre replicile pe care ţi le poţi nota direct în minte este cea a Theodorei Stanciu: „Femeia cu un fir dus la ciorap devine o subfemeie“; este o replică simplă, care conceptualizează ideea de „imperfecţiune feminină“. O altă replică memorabilă este cea a Laurei Creţ: „În loc să te laşi dracului iubit tu te ocupi de ura ta pentru tine“. E ca un joc perdant, între fericire şi egoism. Iar Marius Manole spune: „A doua şansă e doar felul universului de a-ţi arăta că se poate şi mai rău.“

Piesa scrisă şi regizată de Lia Bugnar este despre acceptarea schimbării şi despre iubirea nemărginită. Masculinul şi femininul merg dincolo de simple delimitări gramaticale, spre un război al conceptelor şi al dominării, spre o eternă căutare a fericirii în altceva decât suntem.” (Judy Florescu, Ziarul Metropolis)

Următoarea reprezentaţie  a spectacolului “Masculin/Feminin” va avea loc sâmbătă, 27 iulie, ora 22:00  la Godot Café-Teatru str. Blănari nr 14. Accesul în sala de spectacol se face pe baza rezervărilor la numerele de telefon: 0213161682 / 0736414244 şi 0724927482

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează