“A Noua Dimensiune” – Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare

0

De câte ori v-aţi oprit din fuga rutinei zilnice pentru a vă îndrepta atenţia spre interior? De câte ori v-aţi pus întrebarea: „Cine sunt?”

Din 19 martie, vă invităm la Galeria Dalles pentru a participa la un eveniment special, dedicat aprofundării cunoaşterii interioare, dezvoltării personale şi practicilor de terapii complementare – Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare, “A Noua Dimensiune”.

Aflat deja la a treia ediţie, evenimentul se va derula în perioada 19 – 23 martie şi va avea ca scop atingerea câtorva laturi importante ale îmbunătăţirii vieţii şi dezvoltării noastre profunde: evoluția spirituală, echilibrul energetic, curajul de a ne descoperi pe noi înşine dar şi tehnici şi exerciţii prin care putem evolua.

Toate acestea şi multe alte teme de interes: homeopatie, aromaterapie, cristaloterapie, dispozitive de protecţie energetică şi multe altele, vor fi dezbătute de invitaţi speciali în cadrul seminariilor şi workshop-urilor care vor fi susţinute pe toată perioada evenimentului. De asemenea, puteti achiziţiona cărţi de dezvoltare personală, spiritualitate şi ezoterism, psihologie, astrologie sau filosofie.

afis 48x68-tipar-final

Ne-am pregătit si cu produsele care contribuie la menţinerea sănătatii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii: siropuri şi uleiuri bio, ceaiuri din plante medicinale, cosmetice, orgonite, cristale de terapie sau bijuterii din argint şi pietre semipreţioase. Toate acestea pot fi achiziţionate în cadrul celor 5 zile ale evenimentului.

În paralel, la parterul Galeriei Dalles, va avea loc a XVII-a ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România, KILIPIRIM, o ocazie unică pentru iubitorii de carte din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta celor mai importante edituri autohtone.

Vă aşteptăm la Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare “A Noua Dimensiune”, la etajul Galeriei Dalles, în perioada 19 – 23 martie, deschis zilnic între 10.00 dimineaţa şi 8:00 seara.

Intrarea şi participarea la conferinţe este liberă!

Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagini de Facebook a avenimentului: https://www.facebook.com/aNouaDimensiune

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează