42 de start-up-uri au primit finanţare de maxim 25.000 euro fiecare, printr-un proiect european

0

Proiectul „Antreprenoriatul – şansa unui viitor mai bun pentru tineri”, cu finanţare europeană, lansat în primăvara acestui an de Consiliul Judeţean Ilfov în parteneriat cu Asociaţia Travel Focus şi Asociaţia Excelsior a ajuns la faza de selecţie a câştigătorilor pentru cele mai bune planuri de afaceri. Acestea vor primi finanţare totală de 1 milion de euro.

Afacerile care vor fi finanţate sunt din domenii de activitate diverse, de la industrii creative, organizare de evenimente sau agenţii de publicitate, companii de IT şi dezvoltare de soft, centre de sănătate sau firme de arhitectură şi design, agenţii de turism sau activităţi recreative şi până la mici fabrici de producere a articolelor de îmbrăcăminte, tricotaje şi marochinărie, o făbricuţă de rulote, ateliere de croitorie sau firme de editare a revistelor. Cele mai multe start-up-uri finanţate au codurile CAEN legate de activităţi ale portalurilor web, de realizarea software-ului sau servicii privind tehnologia informaţiei.

tineri antreprenori

Mă bucur că am avut şansa să implicăm Consiliul Judeţean Ilfov în acest proiect. 42 de idei frumoase vor fi implementate, în jur de 100 de locuri de muncă noi vor fi înfiinţate, 1 milion de euro va intra în economia reală prin intermediul finanţărilor pe care le vor primi aceste start-up-uri, şi cel mai important, vieţile a cel puţin 42 de tineri se vor schimba, aceştia vor deveni antreprenori.” a declarat Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, beneficiarul acestui proiect POSDRU finanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Este un proiect fantastic din toate punctele de vedere, care va continua până la finalul acestui an: greu de implementat, cu rezultate de care suntem mândri şi care a presupus o muncă fantastică. Am selectat afaceri din multe domenii, inclusiv industrii creative, IT sau turism şi sper ca în câţiva ani Asociaţia Travel Focus să fie mândră măcar de câteva dintre aceste afaceri, care să ajungă mari şi cunoscute.” a declarat Răzvan Pascu, coordonatorul Asociaţiei Travel Focus, partenerul proiectului.

42 de noi afaceri înfiinţate în mediul rural şi urban, 21 dintre ele înfiinţate de către studenţi

Aproximativ 100 de noi locuri de muncă vor fi create în judeţele participante la proiect, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, atât în mediul rural cât şi în mediul urban. În următoarele 2 luni îşi vor începe activitatea 19 afaceri în mediul rural şi 23 în mediul urban. 21 dintre noii antreprenori sunt studenţi până în 25 de ani, iar restul sunt femei cu spirit antreprenorial sau persoane de alte vârste cu iniţiative antreprenoriale. Tot prin intermediul proiectului vor fi înfiinţate şi două incubatoare de afaceri în Ilfov şi Gorj, care vor oferi consiliere în managementul afacerilor, atât câştigătorilor din acest proiect, cât şi celor aflaţi pe lista de rezervă sau celor care plănuiesc să-şi deschidă o nouă afacere.

Care vor fi responsabilitățile celor finanţaţi?

Cei 42 de tineri antreprenori selectați de comisia de specialitate își vor deschide o firmă, vor asigura activitatea business-ului pentru cel puțin trei ani și vor investi cei 110.000 RON, bani nerambursabili, în activitatea și dezvoltarea afacerii. Noii antreprenori vor trebui să angajeze minim două persoane, locuri de muncă pe care vor avea obligația să le păstreze minim 6 luni după încheierea proiectului, iar cofinanţarea din partea acestora este de minim 2%, în funcţie de sumele asumate de fiecare prin planurile de afaceri.

Criteriile de jurizare ale planurilor de afaceri

Jurizarea a fost realizată de către o comisie care a reprezentat mediul de afaceri, mediul financiar-bancar, patronatele din aria de implementare a proiectului, 2 reprezentanţi ai beneficiarului ṣi câte un reprezentant al celor doi parteneri din proiect, totul sub supravegherea reprezentantului OTIMMC Ploieşti. S-au acordat puncte suplimentare dacă afacerea era înfiinţată în mediul rural, dacă participanţii erau studenţi, dacă afacerea se încadra în zona industriilor creative, dacă bugetul cu resursele umane era mai mare sau dacă se oferea şi o cofinanţare mai mare, conform unei metodologii care a fost publicată înaintea de începerea concursului.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează