12 comunități din județele Dolj, Gorj și Olt vor avea acces la programe de educație și sănătate în cadrul programului zefiR

0

 Pe 25 octombrie la Palatul Administrativ din Craiova, Dolj, domnul Ulrich Stuerzinger, Șeful diviziei UE pentru noile state membre, și Excelența Sa Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției în România, au participat la evenimentul de lansare a programului zefiR. Împreună pentru puterea de acțiune, prin care peste 20.000 de persoane din Amărăștii de Jos, Bârca, Filiași și Negoi (Dolj), Baia de Fier, Bumbești-Jiu, Polovragi și Târgu Cărbunești (Gorj), Caracal, Grădinari, Piatra Olt și Slatina (Olt) vor avea acces mai bun la servicii de educație și sănătate.

TDH 3zefiR este inițiativa unui consorțiu coordonat de Terre des Hommes și format din Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT și Fundația Pestalozzi ca parteneri principali şi Habitat for Humanity România și SASTIPEN ca parteneri asociați. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană.

zefiR se bazează pe o abordare integrată privind sănătatea și educația, ca arii prioritare de acțiune, alături de locuire – ca domeniu complementar, având la bază dezvoltarea comunitară ca abordare transversală. De-a lungul celor 46 de luni ale proiectului, beneficiarii și ceilalți membri din cele 12 comunități sunt implicați direct în toate etapele de implementare, pornind de la analiza nevoilor comunității și până la evaluarea impactului, cu participarea largă a tuturor factorilor interesați.

„Așa cum vântul zefir anunță într-un mod discret schimbarea și dezghetul, programul zefiR va ajuta la construirea încrederii între părți din comunitate care pentru prea multă vreme au fost fragmentate și s-au privit cu suspiciune. Vrem ca cele 12 comunități să devină un punct de pornire pentru orice altă localitate, indiferent de loc. Un exemplu care să arate că toți suntem valoroși și împreună putem să ne facem singuri viața mai bună. Echipa proiectului va învăța de la comunități tot ceea ce nu putem afla din hârtii. Autoritățile vor continua să dezvolte împreună cu diferitele părți ale comunității cele mai bune soluții, care să fie viabile pe termen lung. Partenerii din proiect vor învăța ce-i face puternici pe ceilalti și vor continua să fie împreună și după terminarea lui. Toți vom învăța că putem și trebuie să avem încredere unii în ceilalți. Nici nu o să mai existe „ceilalți”, ci doar „noi””, a declarat Alexandru Teodorescu, Coordonator de proiect Terre des Hommes

ce ofera

Detalii despre partenerii din consorțiu

 

Fundația Terre des Hommes România – lider de consorțiu și coordonator proiect

Fundaţia Terre des Hommes (Tdh) este o organizaţie nonprofit care luptă pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor la nivel internaţional. În Romania, organizaţia e prezentă din 1992, cu proiecte în domeniul sănătăţii mamei şi copilului şi protecţiei drepturilor copilului (prevenirea abandonului şcolar, iniţiative anti-trafic, întărirea sistemului de protecţie socială la nivel local).  www.tdh-childprotection.org; www.tdh.ch.

Centrul Rromilor Amare Rromentza urmăreşte prevenirea și combaterea tuturor formele de discriminare faţă de romi; protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi ale minorităţilor; facilitarea accesul rromilor la drepturile civile, economice, sociale, culturale şi politice; reconstruirea sistemului instituţional care să aplice strategii de afirmare individuală şi comunitară; afirmarea elitei rromilor, creatoare de modele referenţiale; sprijinirea reconstrucţiei identitare şi creşterea stimei de sine a rromilor; promovarea unei societăţi multiculturale www.amarerromentza.org

Misiunea Agenției de Dezvoltare Comunitară Împreună este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității rromilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul rromilor. Domeniile de activitate ale organizaţiei sunt: dezvoltare comunitară – cercetare, formare de resurse umane, managementul proiectelor; cooperare transfrontalieră: cultură, sănătate, educație; grant-uri:  locuințe, monitorizare, evaluare. www.agentiaimpreuna.ro

Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare – contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților prin încurajarea, susținerea și promovarea inițiativelor locale și regionale, a parteneriatului și a responsabilității sociale. PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile pe care numite organizaţii comunitare şi pe care le sprijină să fie active, eficiente, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. www.fundatiapact.ro

 

Misiunea Fundației Pestalozzi România este de a iniția, dezvolta și promova programe și servicii care să răspundă nevoilor persoanelor aflate în dificultate, pe baza principiilor asistenței sociale. Principalele activități ale organizaţiei: educație interculturală, training, consultanță, servicii directe; training și coaching adresat instituțiilor publice, școli, licee, universități; consultanță privind dezvoltarea resurselor umane, evaluare de personal, identificarea nevoilor de formare; consultanță în managementul proiectelor; consultanță și facilitare în dezvoltare comunitară; formarea profesională a adulților realizarea și implementarea de proiecte cu și pentru tineri; studii și cercetare. www.pestalozzi.ro

Parteneri asociați:Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.www.habitat.ro

Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN are ca scop elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea de politici privind îmbunătăţirea situaţiei grupurilor dezavantajate, precum şi protecţia drepturilor omului bazată pe principiul non-discriminării şi egalităţii de şanse între cetăţeni. Viziunea organizației esteo societate care acceptă diversitatea, unde oamenii sunt sănătoşi şi se sprijină unul pe celălalt. Toţi au acces egal la servicii integrate de calitate, conform nevoilor lor. www.sastipen.ro   

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează