„Plantăm fapte bune în România” finalizează împăduririle din acest sezon

0

Echipa „Plantăm fapte bune în România” a mobilizat în această primăvară aproximativ 1400 de români care au plantat pe 13 hectare situate în judeţele Argeş, Mureş, Satu Mare şi Timiş, în zilele de sâmbătă, 31 martie, 7 aprilie şi 28 aprilie. În conformitate cu proiectele tehnice realizate de specialişti, speciile forestiere care au fost plantate au variat de la stejar, frasin, cer, paltin la gorun, mojdrean sau salcâm. În sezonul de vară, în ultimele zile de sâmbătă din lunile iunie şi iulie se vor derula acţiuni de îngrijire a plantărilor făcute în cadrul iniţiativei.

Plantăm fapte bune în România” şi-a propus să crească suprafaţa împădurită din ţara noastră, să implice publicul larg într-o iniţiativă de anvergură în beneficiul comunităţii şi să valorifice prin împădurire terenurile agricole degradate, contribuind la prevenirea alunecărilor, a deşertificării sau inundării.

Am deschis procesul complex de împădurire pe un teren agricol degradat (Mureş şi Timiş), pe un teren ce a alunecat pe drum judeţean (Argeş), de reîmpădurire a unui teren exploatat în 1940 (Satu Mare), iar întoamnă vom iniţia şi lucrările unei perdele forestiere de protecţie împotriva zăpezilor abundente (Ialomiţa).

 

Echipa „Plantăm fapte bune în România” doreşte să mulţumească tuturor celor care au fost alături demersului. Participanţi, ONG-uri, instituţii, companii şi mass media. Pe toţi aceştia îi aşteptăm la îngrijirea pădurilor plantate până inginerii silvici vor declara reuşita finală a fiecărei păduri.

Partenerii instituţionali ai „Plantăm fapte bune în România” sunt: Jandarmeria Română, Ministerul Educaţiei, Consiliul Local Ardud, Ocolul Silvic Ardud, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, Penitenciarul Satu Mare, Liceele UNIO şi Ion Creagă – Satu Mare, PortalSatuMare, Informaţia Zilei, Gazeta Nord Vest, Nord Vest TV, Asociaţia ECO CLUB Timişoara Instituţia Prefectului judeţului Timiş, Direcţia Silvică Timiş, Primăria Timişoara, Asociaţia GEEA, Instituţia Prefectului judeţului Argeş, Direcţia Silvică Argeş, Ocolul Silvic Şuici, Consiliul Local Tigveni, Consiliul Judeţean Mureş, Instituţia Prefectului judeţul Mureş, Consiliul Local Tăureni, 24Fun Mures, Kiss FM Mureş, Consiliul Local Armăşeşti, Ocolul Silvic Urziceni, Instituţia Prefectului judeţul Ialomiţa, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

Iniţiativa a avut în această primăvară sprijinul companiilor: JTI, HOLCIM, Aaylex, Continental, XEROX România, Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, Cyclope, Promenada Mall, GOTEC ROM, Dr. Oetker, Siletina, Art&Hobby Shop, Transair Agency, DeservCom şi AVON.

———————

Despre „Plantăm fapte bune în România

„Plantăm fapte bune în România” este o iniţiativă a societăţii civile tinere din România, bazată pe voluntariat şi este programată a se derula pe o perioadă de 5 – 7 ani. Iniţiativa constă în acţiuni de conştientizare, cartografiere şi plantare pe terenuri care în prezent nu sunt incluse în fondul forestier, monitorizarea plantărilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere până la reuşita finală. Anul trecut, „Plantăm fapte bune în România” a mobilizat 2500 de voluntari, cu ajutorul cărora au fost plantaţi peste 46.200 de copaci, pe 16,3 hectare de teren. Reprezentantul legal al mişcării este Asociaţia EcoAssist, cea care a adus şi în ţară a reprezentat prima campanie „Let’s Do It, Romania!”.

Despre autor

avatar

Înființată în 2008, EcoAssist are drept misiune generarea unei mișcări sociale în domeniul protecției mediului care implică, în primul rând, voluntarii. “Impactul proiectelor realizate prin EcoAssist a dus la mobilizarea unui număr mare de oamenii, iar eu am crezut întotdeauna că oamenii care petrec timp în folosul comunității sunt exact oamenii de care România are nevoie”, mărturisește Liana Buzea, fondator EcoAssist. “Plantăm fapte bune în România” este inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României și începută de EcoAssist în 2011, Anul internațional al pădurilor și Anul European al voluntariatului. Misiunea inițiativei este aceea de a crește și proteja păduri. Din portofoliul EcoAssist, mai fac parte, alături de “Plantăm fapte bune în România” și ale proiecte. EcoAssist este inițiatorul și reprezentantul legal al primei ediții a "Let's Do It, Romania!" – mișcarea internațională de curățarea țării într-o singură zi, prin implicarea societății civile, a cetățenilor și a autorităților, “Salvați Spațiile Verzi”, campanile națională de advocacy și lobby pentru legislația spațiilor verzi sau “Broșura ECO”, ce a avut drept obiectiv promovarea ecologiei în București.

Comentează