Timișoara: Ultimele două săptămâni de înscrieri pentru Timotion

0

Mai sunt doar două săptămâni în care publicul se poate înscrie la cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul țării. Participanții care plătesc taxa de participare până în 31 Martie 2019 vor susține finanțarea a 20 de proiecte pentru sănătate, educație, cultură, implicare civică.

Timotion – Timișoara se mișcă are loc în 14 aprilie 2019, cu starturi în Piața Libertății, iar înscrierea la acest eveniment este posibilă până în 31 Martie 2019. La cursele de alergare se pot înscrie persoane cu niveluri diferite de antrenament, inclusiv cei care consideră că nu sunt în cea mai bună condiție fizică sau copii cu vârste mici.

Invităm publicul să se înscrie la Timotion în următoarele două săptămâni. Este un eveniment pentru care sportul este în primul rând  un prilej de întâlnire. Ceea ce caracterizează acest eveniment este atmosfera de prietenie și spiritul de implicare în comunitate, a spus Adrian Ciutina, președintele Club Sportiv Asociația Alergotura.

Cele șase curse de alergare din Timișoara la care publicul se poate înscrie aici https://www.timotion.ro/inregistrare/ sunt:

  • Cursa Flexik pentru familii cu copii – 1 km
  • Cursa Hamilton Distracție pe roți – 1,5 km
  • Crosul Continental – 2 km
  • Crosul Visma – 6 km
  • Crosul Akwel – 10,5 km
  • Semimaratonul Profi – 21 kilometri.

O cursă specială care are loc tot în 14 aprilie este Timotion Everywhere. Pot participa persoane care sunt în altă localitate decât în Timișoara, dar doresc să susțină proiectele Timotion. Fiecare participant primește un număr de înscriere, pe care îl poate printa pentru o tură de alergare de minim 1 km.

Taxa de înscriere este donată unuia dintre cele 20 de proiecte care vor beneficia anul acesta de fondurile colectate în cadrul Timotion. Inițiatorii propun activități de educație pentru copii care provin din familii cu venituri mici, pentru ajutorarea bolnavilor, a persoanelor cu dizabilități, pentru creșterea nivelului de implicare în comunitate, pentru lucrări de renovare în scop turistic și cultural. Beneficiarii fondurilor sunt aici: https://www.timotion.ro/cui-sa-donezi/.

Anul acesta sunt proiecte cu valoare mai mare față de edițiile trecute. Partenerii noștri au crescut și complexitatea proiectelor precum și a rezultatelor pe care le doresc. Să finanțăm cele 20 de proiecte integral înseamnă să colectăm taxe de înscriere în valoare de aproximativ 450.000 de lei. Astfel că invităm publicul să fie alături de aceste echipe care, prin creativitate și multă muncă, vor să facă un bine pentru comunitățile noastre, dar și celor mai puțin norocoși, a spus Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Participarea la Timotion este posibilă astfel:

  • Ca alergător, prin participarea la una dintre cursele evenimentului, în funcție de antrenamentul fiecăruia și de vârstă;
  • Ca donator, prin susținerea campionilor Timotion sau direct a proiectelor înscrise în program anul acesta.

Detalii despre proiecte, înscrieri, curse și condiții de participare sunt pe site-ul evenimentului www.timotion.ro. Publicul este invitat să urmărească noutățile și pe pagina de Facebook Timotion.

Organizatorii sunt Clubul Sportiv Asociația Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, care beneficiază de sprijinul sponsorilor: Profi, Akwel, Hamilton Central Europe, Continental, Flexik Automation, Visma și a numeroși parteneri și colaboratori.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.