Satu Mare: Ediția a 14-a a competiției „TOUR de TUR”, derulată cu succes

0

Vremea a ținut cu organizatorii, iar razele soarelui au adus rezultatele așteptate: în ciuda previziunilor meteorologice descurajante, de 1 iunie la cea mai mare și cea mai veche competiție de mountain bike și alergare din județul Satu Mare au participat în total 237 de concurenți.

Traseul a fost gândit în așa fel încât participanții să vadă și să cunoască adevărata valoare a zonei. În centrul atenției a fost în continuare Ariile Protejate „Râul Tur”: concurenții au luat startul de lângă lacul Mujdeni și au vizitat zona lacului de acumulare Călinești Oaș, râul Tur și Viile Remetea Oașului.

Organizatorul competiției, Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare a anunțat startul pe 2 curse și 4 distanțe: pentru bicicliști, un traseu de 34 și unul de 65 de kilometri, iar pentru alergători, trasee de 11 respectiv de 26 de kilometri. Toți cei 73 de alergători (din care 16 la semimaraton și 57 la cross) și în total 155 de bicicliști (dintre care 17 la maraton și 138 la cursa Race) au reușit să treacă peste obstacolele cauzate de noroiul acumulat din cauza ploilor din ultima perioadă. Cursa de bicicletă a cauzat bătăi de cap pentru 8 concurenți care din cauza depășirii timpilor limită sau a accidentărilor ușoare, nu au reușit să obțină medalia de finisher.

Datorită vremii ploioase a săptămânilor trecute, ediția de anul acesta al Tour de Tur a însemnat o provocare serioasă pentru concurenții care s-au prezentat la start. Terenul noroios și cu multe bălți au făcut ca traseele să fie mai dificile, dar acesta nu a stânjenit competitorii să-și încerce forțele. În concluzie, concursul a fost din nou un succes, concurenții și excursioniștii sau simțit bine și nu s-au întâmplat accidente grave. Totodată le datorăm mulțumiri celor 63 de voluntari și salvamontiștilor care au făcut tot posibilul ca Tour de Tur să fie și în acest an, o poveste de succes.” ne-a relatat Márk-Nagy János, organizatorul evenimentului.

Pe lângă competiție, 19 persoane au participat la o excursie cu bicicleta, organizată în vederea popularizării frumuseților Ariilor Protejate Râul Tur.

Clasamentul final și lista concurenților se poate descărca pe link-urile http://tourdetur.ro/rezultate/tdt-xiv-2019-mtb/ și http://tourdetur.ro/tdt-xiv-2019-trail-running/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.