Pedaleaza si lumineaza Bradul Verde pentru Biciclete la Timisoara!

0

In pragul Sarbatorilor de Iarna, Verde pentru Biciclete te invita vineri, 9 decembrie 2011, sa iei parte la un eveniment cu totul deosebit: Iluminarea Bradului de Craciun Verde pentru Biciclete.

Ca si in anii precedenti, ne-am propus sa intampinam Sarbatorile de Iarna cu bucurie, alaturi de voi. Incepand cu ora 12:00, voluntarii Verde pentru Biciclete si membrii Clubului Sportiv Gratzu vor fi prezenti la intrarea in magazinul Bega pentru un moment special pentru fiecare dintre noi in aceasta perioada a anului: impodobirea Bradului. O data cu lasarea serii, de la ora 17:00, te asteptam sa aprindem impreuna primele lumini de Sarbatori prin…pedalare.
Bicicletele din jurul bradului vor fi montate pe suporti si, prin pedalare, vom produce curent electric, care va ilumina, in mod ecologic, instalatia din Bradul Verde pentru Biciclete. Alaturi de noi se va afla si un Mos Craciun biciclist, care va scoate din tolba sa cadouri simbolice pentru cei mici si pentru cei mari.

Bradul se va afla in fata magazinului Bega Shopping Center din Timisoara pana in data de 3 ianuarie 2012.

Scopul nostru este acela de a transforma Sarbatorile de Iarna in Sarbatori  ECO si pline de miscare. Iluminarea ecologica a Bradului de Craciun completeaza ideea promovata de Verde pentru Biciclete, conform careia bicicleta poate constitui o alternativa economica si non-poluanta de transport in Timisoara, dar si de furnizare ecologica a energiei.
Bradul este oferit de catre compania Moranduzzo SRL, producator de globuri si accesorii pentru bradul de Craciun. Evenimentul “Pedaleaza si lumineaza Bradul Verde pentru Biciclete” este realizat de Fundatia Bega si Bega Shopping Center,  cu sprijinul Primariei Municipiului Timisoara.

Ne vedem la Bradul Verde pentru Biciclete!


Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează