Două zile de mişcare în Mamaia la “Cea mai mare oră de sport”

0

Vineri, 26 iulie 2013, și sâmbătă, 27 iulie, Dolce Sport organizează “Cea mai mare oră de sport”, eveniment dedicat mișcării în aer liber, parte a campaniei pro-sănătate “Mișcarea face bine”.

Evenimentul, organizat de Dolce Sport împreună SmartAtletic şi GetFit, va avea loc în Piațeta Perla din Mamaia în următoarele intervale orare: vineri, 26 iulie – orele 16.00-21.00 și sâmbătă, 27 iulie – orele 9.00 -21.00.

Încălzirea pentru cea de-a treia ediție a evenimentului a fost făcută la București, pe 6 iulie. Mai multe detalii aici.

„Se anunță a fi un weekend electrizant, cu multă mișcare. La București am mobilizat peste 1000 de persoane pentru avanpremiera evenimentului <<Cea mai mare oră de sport>>. La mare ne așteptăm ca un număr mult mai mare de telespectatori Dolce Sport și nu numai să renunțe la confortul șezlongului și să ni se alăture în acest efort de a le demonstra românilor că pot duce o viață mai sănătoasă dacă fac și sport”, a declarat Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport și susținător al campaniei pro-sănătate “Mișcarea face bine”.

La „Cea mai mare oră de sport” din Mamaia vor avea loc simultan, pe două scene, demonstraţii de aerobic, Kombat Jump, Circuit Training, Khai Bo, Fit Box, Functional Training, Kangoo Jumps, X Tempo, Super Jump, Steel Tonic, Fat Burning. La cele mai multe dintre clase vor fi prezentate discipline noi, care capătă adepți de la o lună la alta. Acestea vor fi susținute de instructori renumiţi (vezi agenda) alături de care participanţii pot învăţa mişcări de bază sau pot efectua exerciții intense.

POSTER--LITORAL

Programul complet al evenimentui este disponibil pe www.miscareafacebine.ro, platforma de informare dedicată campaniei. “Mişcarea face bine” este o campanie pro-sănătate prin sport şi dietă corectă, demarată de Dolce Sport, canalul TV al Romtelecom, în anul 2011.

Despre Romtelecom și Dolce Sport

Cu o expertiză de peste 80 de ani pe piaţa românească de telecomunicaţii, Romtelecom oferă astăzi o gamă completă de servicii de comunicare şi divertisment pentru toate nevoile unei gospodării, cu pachete personalizate de televiziune, internet şi voce. La finalul primului trimestru al lui 2013, Romtelecom avea peste 4,7 milioane de abonamente în portofoliu, pentru servicii de televiziune, internet în bandă largă şi voce, precum şi soluţii complexe de business ICT. Mai multe detalii despre companie sunt disponibile pe www.romtelecom.ro.

Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, este prezenta pe piață din 2010 și și-a obișnuit clienții cu un conținut de calitate şi exclusiv, transmis și pe canalele Dolce Sport 2 (cu emisie permanentă), 3 şi 4 (cu emisie temporară). Dolce Sport este prezent şi online, pe  www.dolcesport.ro și pe https://www.facebook.com/dolcesport.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează