Asociaţia Club Sportiv Caiac SMile, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, revine la Cluj-Napoca pentru cea de-a patra ediție a proiectului ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport. Și în acest an, activitățile sportive sunt destinate persoanelor cu nevoi speciale și tinerilor din centre de plasament, precum și tuturor celor care vor să li se alăture, în spiritul incluziunii promovate de Asociație, și se vor desfășura în Cluj-Napoca, în perioada 5 august – 15 septembrie 2024.
”Asociația a schimbat viețile a mii de persoane defavorizate în cei peste 5 ani de activitate. Am accesibilizat pârtiile din țară și derulăm continuu proiecte sociale de impact național. Ne propunem accesibilizarea sporturilor precum caiac, schi și gimnastică pentru persoanele cu dizabilități (în special locomotorii). Încurajăm sportul pentru toți, atât de masă cât și de performanță cu participarea activă a comunității locale. Persoanele cu dizabilități merită să fie participanți, nu doar spectatori”, spune Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile.
Până pe 15 septembrie, tinerii vizați de program, alături de toți cei care vor dori să experimenteze un sport nou sau să aprofundeze disciplinele sportive pe care le stăpânesc deja, vor putea practica 3 sporturi: caiac (pe lac), tenis de câmp și baschet. Scopul proiectului este de a-i motiva pe tineri, în special pe cei cu nevoi speciale, să practice sportul și să aibă un stil de viață sănătos.
Pentru al patrulea an consecutiv, în program sunt incluse antrenamente de baschet în fotoliu rulant
Și la această ediție antrenamentele de baschet vor fi coordonate de Bianca Vescan, fost sportiv de performanță, cu o experiență de 20 de ani în practicarea acestui sport, și antrenor la Clubul Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca.
”Abia aștept să-i cunosc pe tinerii beneficiari ai proiectului. Cine știe? Poate ne mărim echipa pe care o coordonez la Clubul Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca. Eu lucrez cu persoanele cu dizabilități de 15 ani, din 2008, din pură pasiune. Iar pasiunea noastră a dat rezultate foarte frumoase. Am obținut locul al doilea la Cupa României la baschet în scaun rulant în 2022, proiectul ”Kaufland – În stare de bine”. În anul 2023 am obținut locul al treilea la Campionatul național de baschet în fotoliu rulant organizat de FRB, iar în 2024 locul al treilea în Cupa României organizată tot de FRB”, declară Bianca Vescan, antrenor de baschet.
Antrenamente de tenis, în baza sportivă de la Wonderland Cluj Resort
Antrenamentele de tenis de câmp se vor desfășura pe terenurile de la Wonderland Cluj Resort, pentru al doilea an consecutiv, și vor fi coordonate de antrenorii și voluntarii resortului.
”Mă bucur foarte mult că am putut continua colaborarea cu Ionuț și Caiac SMile pentru acest proiect și că putem da o mână de ajutor la accesibilizarea sportului pentru persoanele cu nevoi speciale sau pentru cei aflați în situații mai puțin norocoase. Cu toții sunt bineveniți mereu în baza noastră sportivă”, declară Darius Mârza, administratorul Wonderland Resort.
Programul activităților
Activitățile se vor desfășura conform următorului program, valabil pe întreaga perioadă a proiectului*:
-
-
Luni, 12:00 – 15:00, caiac**, lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca
-
Luni, 18:00 – 19:00, baschet*** (exclusiv pentru persoanele cu dizabilități locomotorii), Baza Sportivă Gheorgheni
-
Miercuri, 10:00 – 11:00, tenis, Wonderland Resort, com. Feleacu
-
Joi, 9:00 – 10:00, baschet, Baza Sportivă Gheorgheni
-