Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Antrenamente pentru persoane cu dizabilitati @ Clubul Sportiv Comunitar Sibiu

0

O componentă foarte importantă a activității Asociației Clubul Sportiv Comunitar Sibiu o constituie antrenamentele de baschet ale persoanelor cu dizabilități motrice. Este extrem de important ca persoanele cu dizabiliăți să fie persoane acceptate de comunitate, priviți cu demnitate, ca oameni care își trăiesc viața asemenea nouă. Sportul este metoda pe care am ales-o noi, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, pentru integrarea lor. Pentru că atunci cand aceștia joacă baschet, sau practică orice fel de sport, nu se simt cu nimic diferiți de orice altă persoană, iar încrederea de sine crește foarte mult.

Pentru atingerea acestor deziderate, în intervalul 15 iunie 2021 – 15 decembrie 2021, am desfășurat două antrenamente de baschet, pe săptămână, la sala Transilvania din Sibiu, la care au participat 13 Zburători. Progresele făcute au fost vizibile, atât în ceea ce privește jocul individual, cât mai ales ca joc de echipă. Zburătorii de abia așteaptă, totodată, primul joc amical cu o altă echipă din România sau de peste hotare, pentru a și demonstra aceste progrese.

Dorim să mulțumim Primăriei Municipiului Sibiu care a cofinațat această acțiune prin Agenda Comunității 2021. Cu siguranță vom continua antrenamentele și în 2022!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.