Academia de Volei „Pîrv 11” a aniversat 3 ani de la înființare printr-un eveniment caritabil

0

Clubul Transilvania din Cluj-Napoca a fost gazda unui eveniment sportiv aniversar vineri, 11 noiembrie. Academia de Volei „Pîrv 11”, înființată de emblema voleiului românesc feminin, Cristina Pîrv, a împlinit 3 ani de existență.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența sportivilor legitimați la Academia de Volei „Pîrv 11” și părinții acestora, a antrenoarelor și a colaboratorilor. Alături de Cristina Pîrv s-a aflat și prof. dr. Leon Gomboș, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai, precum și sportivii Ionuț Rada (fotbal), Virgil Stănescu (baschet) și Marius Ciortea (volei), care le-au vorbit copiilor despre determinare, ambiție și performanță și cu care au interacționat apoi pe terenul de volei. Copiii, părinții și toți cei care au dorit să descopere câteva dintre tainele acestui sport, au avut oportunitatea de a răspunde provocării lansate de Cristina Pîrv și au trecut de o parte și de alta a fileului ca să joace volei împreună cu sportivii invitați.

Toți cei care au participat la acest eveniment au fost invitați să doneze alimente neperisabile și obiecte de strictă necesitate pentru copiii de la Casa de tip familial A-mic din Cluj-Napoca. În beneficiul celor zece copii de la casa de tip familial s-au strâns zeci de kilograme de alimente, produse de igienă și detergenți.

Sărbătorim 3 ani în care am primit cu toții, copii și antrenori deopotrivă, iubire, validare, entuziasm și recunoștință. Acum este momentul să oferim și noi, la rândul nostru, celor care au nevoie, un mic sprijin care să le aducă un zâmbet și încrederea într-o lume mai bună, mai generoasă. Vă îndemn pe toți să fiți generoși cu cei din jur, să fiți recunoscători pentru ceea ce primiți și să vă bucurați de tot ce vă oferă viața. Atât timp cât dăruim și celorlalți, puțin câte puțin, din experiența, munca sau timpul nostru, putem schimba în bine destinul nostru, al tuturor”, a transmis Cristina Pîrv.

Academia de Volei „Pîrv 11” a fost înființată în 2019, din dorința Cristinei Pîrv, cea mai bună jucătoare de volei a României din toate timpurile, de a înapoia voleiului românesc ceea ce acesta i-a oferit. Obiectivul principal al academiei constă în promovarea voleiului și educarea copiilor prin sport, pentru a deveni oameni și cetățeni mai buni, motto-ul acesteia fiind „Creștem generații de învingători”. Nu în ultimul rând, Academia de Volei „Pîrv 11” oferă copiilor pe care îi antrenează posibilitatea de a face performanță. Porțile academiei sunt deschise pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, iar în prezent aproape 140 de copii și adolescenți descoperă ce înseamnă disciplina și primesc validare și încurajare, adoptând o mentalitate de învingători.

După 27 de ani petrecuți în afara României, timp în care a cucerit titlu după titlu, Cristina Pîrv s-a întors în țară pentru a împărtăși experiența sa și pentru a preda ștafeta generațiilor viitoare, pe care le antrenează pentru succes.

Încă de la vârsta de 3 ani, dorința mea cea mai mare a fost să văd lumea, iar sportul mi-a dăruit asta. Am simțit nevoia să le fac cunoștință copiilor cu acest sport frumos, să fac oamenii, copiii și părinții să înțeleagă că sportul este o altă formă de educație. Rolul nostru, al celor care am făcut performanță, este de a vă transmite vouă, celor care sunteți la început de drum, că performanța înseamnă să fii acolo, să participi la antrenament, pentru că înveți foarte multe valori prin sport. Eu mereu spun că voleiul este singurul sport care se joacă cu capul în sus și este astfel o terapie”, a declarat Cristina Pîrv.

În urmă cu o săptămână, în 4 noiembrie, a fost inaugurată filiala de la Câmpia Turzii a Academiei de Volei „Pîrv 11”. Antrenamentele au loc de trei ori pe săptămână și se desfășoară în sala de sport a Liceului „Pavel Dan”. Cei care doresc să se înscrie la antrenamentele de la Cluj-Napoca sau Câmpia Turzii pot obține mai multe detalii de pe site-ul academiei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.