Succes neasteptat al Baylor în Săptămâna Europeană de Testare

0

Campania de testare realizată de Baylor în rândul elevilor și studenților din căminele unităților de învățământ din Constanța, cu ocazia Săptămânii Europene de Testare, a înregistrat un succes neașteptat.

Derulată pentru infecția cu HIV în întreaga Europă, de trei ani, a fost extinsă în 2015 și pentru hepatite. Motivul extinderii campaniei a fost acela că virusurile hepatitice B și C sunt transmise în aceleași mod în care se transmite și HIV iar hepatitele B și C sunt frecvente în rândul persoanelor cu risc și în rândul celor care trăiesc cu HIV.

baylorTema pentru Săptămâna de testare 2015 a fost “Prevenire. Testare. Tratament.”și a avut drept scop creșterea dialogului pozitiv între cei care ar trebui să fie testați pentru HIV și hepatită și furnizorii de astfel de servicii.

Fundația Baylor Marea Neagră a organizat o amplă acțiune de testare gratuită pentru depistarea infecției cu HIV și cu virusurile hepatitice B sau C în rândul elevilor și studenților din căminele unităților de învățământ din Constanța, actiune care, datorită numărului mare de solicitări a fost extinsă și după 27 noiembrie.

Beneficiari au fost elevii Scolii Postliceale Sanitare din cadrul Grupului Școlar Emil Palade, cei de la Grupul Școlar Dimitrie Leonida, dar și studenții din căminele Universității Maritime din Constanța. Au fost testate pentru infecția cu HIV și cu virusurile hepatitice B și C 145 de persoane dintre care doar două au avut rezultate reactive la infecția cu virusul hepatitic C.

“Până să particip la testarea realizată de Baylor nu am știut cât de ușor pot să mă infectez cu unul dintre cele trei virusuri. Nu eram conștient de faptul că printr-o simplă înțepătură cu un banal obiect cum ar fi forfecuța de unghii folosită de o altă persoană poate să mi se transmită hepatita sau HIV”, a declarat unul dintre tinerii testați.

Reamintim că Fundația Baylor Marea Neagră derulează un program de testare gratuită pentru depistarea infecțiilor cu HIV încă din 2007, iar din 2010 și pentru hepatita B și C. Până în prezent numărul total de testări a depășit cifra de 51.500. Numai în primele 9 luni ale anului 2015 peste 6.200 de persoane au beneficiat de testare gratuită pentru depistarea acestor infecții, la Fundația Baylor Marea Neagră.

Testările se fac atât în cadrul cabinetelor de testare de la Constanța și Tulcea, cât și cu ajutorul laboratorului mobil de testare, în zone aflate la distanță de centrele fixe sau în instituții.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează