Povestea emoționantă a unei fetițe de 10 ani care nu a mers niciodată

0

La 10 ani, Bianca are nevoie în permanență de ajutorul mamei ca să se deplaseze. Genoveva o ajută să se dea jos din pat, să se pregătească pentru școală, să ajungă la cursuri, la întâlnirile cu prietenii de joacă… O intervenție chirurgicală, extrem de costisitoare pentru o familie simplă, cu venituri medii, din Galați – 30.000 de euro, i-ar putea oferi Biancăi posibilitatea de a face singură primii pași.

La 10 ani, Bianca este însă total dependentă de părinții săi, atunci când trebuie să se miște. Fetița s-a născut fără femurul stâng și poate păși doar cu ajutorul unei proteze.

,,E foarte greu! Este doar un copil! Ar vrea să se joace cu colegii ei, dar nu poate. E greu pentru o mamă să asiști la neputința copilului tău. Bianca este o fire sociabilă, își face repede prieteni. Cu toate acestea, îmi pune dese ori întrebări de genul: De ce m-am născut așa? De ce nu sunt un copil normal, ca toți cei de vârsta mea? Deși ne este extrem de greu, și mie și soțului, să facem față la provocările emoționale ce decurg dintr-o astfel de situație, încercăm să fim tari pentru copilul nostru. Noi ca părinți suntem alături de ea și o încurajăm tot timpul!” Ne-a povestit Genoveva, mama fetiței.

Numai părinte să nu fii când știi că fetița ta se chinuie să meargă, iar întreaga copilărie îi este umbrită de o malformație congenitală.

,,Încercăm pe cât putem să o susținem. Colegii de școală se comportă bine cu ea fiindcă o știu de când era la grădiniță, s-au obișnuit cu problemele ei  de sănătate și nu li se pare ceva neobișnuit. Nu același lucru se întâmplă și când mergem pe stradă… Deși nu ne adresează cuvinte, privirile trecătorilor vorbesc de fiecare dată. Mă doare să știu că fetița mea suferă,” ne-a mărturisit tatăl Biancăi.

Fetița este însă o luptătoare și trăiește cu speranța că într-o zi durerea va trece și va fi și ea un copil normal precum colegii de la școală. Până acum, Bianca a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Ultima ar trebui să aibă loc, în luna mai, într-o clinică din Turcia. Printr-o procedură destul de complicată, medicii de acolo urmează să îi reconstruiască șoldul, ulterior să îi fie alungit femurul. O astfel de intervenție i-ar reda copilăria unei fetițe de numai 10 ani care și-a petrecut viața mai mult prin spitale. Sunt clipe grele pentru familia Ifrim, pentru că nu își poate permite să achite costurile operației: 35.000 de dolari.

Tatăl este șef de manevră la CFR, iar mama nu lucrează, fiind nevoită să aibă grijă de Bianca. Familia Ifrim nu are cum să strângă singuri suma necesară salvării propriului copil.

,,Nu au cum să strângă banii, așa că au apelat la bunăvoința celor cărora le pasă de viitorul unei copile nevinovate care are nevoie de ajutor, de o șansă la o copilărie și o viață normale, fericite. Cu umilință, soții Ifrim fac un apel la toți cei ce pot contribui cu orice sumă la salvarea copilului de la o viață chinuită. Împreună, îi putem oferi Biancăi un viitor fericit! Vlad Plăcintă, președinte Salvează o Inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/bianca-ifrim/

Denumire entitate:  Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați numele de familie al copilului pentru care faceți donația (Ifrim)!

Campania aici.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 12 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.