Decatlon de board games, organizat pentru copiii îngrijiți în Centrul socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni

0

Pasionaţii de jocuri pot participa pe 22 octombrie, în București, la un eveniment inedit: Decatlonul de board games, organizat în beneficiul HOSPICE Casa Speranţei. Timp de 10 ore, participanţii vor juca zece dintre cele mai populare board games, precum Catan, Dixit, Activity, Saboteur, Jenga, Game of Thrones – Card Game, Carcassonne, HAC Loveletter, Qwirkle și Cards Against Humanity.

decatlonul-de-board-games-poster-a4-web

Evenimentul este unul caritabil: toate fondurile strânse vor fi folosite pentru dezvoltarea Centrului socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni, de care vor beneficia copiii care suferă de boli cu prognostic limitat de viață și familiile acestora. Centrul este gândit ca un spațiu în care aceștia să găsească sprijin și alinare, atunci când se confruntă, pe lângă problemele medicale cauzate de boală, cu probleme de natură socială și materială.

“Competiţiile sportive de tip maraton sunt tot mai populare în România și sute de alergători decid să susţină cauza HOSPICE Casa Speranţei și să strângă bani pentru pacienții cu boli incurabile. Există însă foarte mulţi oameni care, din diferite motive, nu pot să alerge, dar vor să ajute, la rândul lor. Tocmai de aceea ne-am gândit să organizăm un decatlon de board games care să atragă în special publicul tânăr. Noi, la HOSPICE, credem foarte mult în tineri şi îi invităm să ni se alăture, pentru o cauză nobilă” a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.

Decatlonul se adresează atât împătimiţilor de board games, care pot participa la competiţie pentru marele premiu al decatlonului, trofeul „Iron Brain”, cât şi începătorilor, celor care nu au mai încercat niciodată jocurile de acest tip. Pe toată durata evenimentului, cei prezenţi vor avea la dispoziţie sesiuni de learning, în care li se vor explica regulile jocului şi câteva mişcări de bază. Mai mult, la finalul decatlonului vor avea loc o licitaţie de obiecte geek/fun, o tombolă cu premii şi un afterparty. Gazda evenimentului va fi cunoscutul actor Răzvan Oprea.

Evenimentul se va desfășura pe 22 octombrie în pub-ul bucureştean Have a Cigar (Str. Dianei, nr. 11 – lângă Piaţa Rosetti), începând cu ora 12:00. Biletele de acces pot fi cumpărate online, pe http://haveacigar.pub/decathlon și pe www.ove.ro, la preţul de 40 de lei pentru competiţia oficială şi 25 de lei pentru zona de casual gaming.

Organizatori: Have a Cigar, Creative Board Games, Z/K în beneficiul HOSPICE Casa Speranţei.

Parteneri: Harap Alb Continuă, Music Channel, Radio 3Net „Florian Pittis”, Red Goblin, Skullcandy, Rotaract Curtea Veche, Mirrors PR, 9AM News, Kudika, Yuppy, Oveit.

—————————————————————————————————————————————-HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 24 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează