În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit daruri copiilor internați la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Prin această activitate a fost marcată și Ziua internațională a voluntarilor, sărbătorită în fiecare an în data de 5 decembrie.
Acțiunea social-filantropică s-a desfășurat în cadrul campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, prin care au adus bucurie copiilor internați în acest spital precum și cadrelor medicale.
„Ne-am bucurat foarte mult să îi vedem pe acești copii fericiți. Am vrut să marcăm prin această activitate și Ziua internațională a voluntarilor, o zi foarte importantă pentru noi, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, deoarece dedicăm o mare parte din timpul nostru liber voluntariatului. Prin iubirea creștină, în Iisus Hristos, nu sărăcești atunci când dăruiești, ci te îmbogățești. «Dăruind, vei dobândi!», sunt cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt. Dumnezeu ne îndeamnă să dăruim din puţinul nostru, din ceea ce avem şi din ceea ce nu avem. Menirea fiinţei umane este să iubească şi să dăruiască iubire. A dărui este în firea întregului univers, iar a accepta darul este a doua natură a acestuia. Să dăruim, iubind şi să iubim, dăruind! Numai aşa vom putea şti tot binele pe care-l face chiar şi un zambet.”, a spus Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisului Catedralei Naționale.
„Majoritatea acestor copii provin din medii sociale mai puţin favorabile, din orfelinate, fie din familii dezorganizate şi au nevoie de atenţie, suport social şi preţuire. Este important să ştie că cineva se gândeşte la ei”, a menţionat Dr. Flavius Andone, medic psihiatru, Spitalul Voila din Câmpina.
Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina este un spital regional de specialitate cu 510 paturi, fiind al treilea ca mărime din ţară.