Esti gata pentru Ziua Sportului?
TenarisSilcotub pune comunitățile din Zalău și Călărași în mișcare, organizând o nouă ediție Ziua Sportului în Călărași și Zalău, pe 24 și respectiv 31 mai. În fiecare oraș vom sărbători mișcarea, organizând nu numai crosuri de 3K și 10K, ci și o serie de alte activități pentru întreaga familie: baschet, fotbal, volei, badminton, tenis de masă si jocuri dedicate pentru cei mici.
Ziua Sportului este un eveniment dedicat sănătății prin mișcare care se desfășoară pe parcursul unei zile pe care, atât cei mici, cât și cei mari o pot petrece făcând sport în aer liber. În Călărași, în cadrul celei de-a treia ediții, participanții îşi vor da întâlnire pe platoul din faţa Primăriei Călărași, la kilometrul 0, iar în Zalău, la cea de-a patra ediție, activităţile se vor desfășura în Piața 1 Decembrie 1918.
“Revenim cu mare plăcere, în fiecare an, în cele două orașe, Zalău și Călărași, pentru a crește nivelul de conștientizare în rândul comunităților noastre privind importanța mișcării pentru sănătate. Dincolo de beneficiile pentru fiecare dintre noi, Ziua Sportului TenarisSilcotub a devenit o manifestare de referință pe agenda locală și un prilej așteptat de întâlnire și voie bună”, a declarat Michele Della Briotta, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est.
Premergător evenimentului, în școlile și liceele din Zalău și Călărași se vor organiza, timp de o lună, programe de antrenament. Derulate sub sloganul „Școala mea face sport”, acestea sunt menite să crească apetitul pentru joc, mișcare și competiție în rândul elevilor.
Despre Ziua Sportului
Crosuri de 3 km şi 10 km
Cei care doresc să participe la competiția de 10 km, se pot înscrie astfel:
Călărași – înscrieri online pe www.ziuasportuluitenaris.ro în perioada 5 – 20 mai 2014 sau în ziua evenimentului, între orele 8:00 și 9:30, pe platoul din faţa Primăriei Călăraşi, kilometrul 0;
Zalău – înscrieri online pe www.ziuasportuluitenaris.ro în perioada 5 – 27 mai 2014 sau în ziua evenimentului, între orele 8:00 și 9:30, pe platoul Piața 1 Decembrie 1918.
La crosul de 3 km înscrierile se vor face exclusiv în dimineața competiției, între orele 8:00-11:30.
Înscrierile la crosuri se fac separat pentru femei și bărbați, pe diferite categorii de vârstă.
Informații detaliate se pot găsi pe site-ul www.ziuasportuluitenaris.ro.
Ediția Zalău a evenimentului Ziua Sportului TenarisSilcotub este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Sălaj Plus, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sălaj, Federația Română de Atletism, Biroul Rutier Zalău.
Evenimentul Ziua Sportului din Călărași este organizat în parteneriat cu Primăria Călărași, Consiliul Județean Călărași, Direcția Sport și Tineret Călărași, Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, Federația Română de Atletism, Prefectura Călărași, Biroul Rutier Călărași.
Despre TenarisSilcotub
TenarisSilcotub este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici utilizate în diverse aplicații din industria mecanică, auto-moto, a petrolului și a gazelor naturale, industria chimică și petrochimică, industria energetică. Compania este prezenta in Romania in 7 locatii si deține unități de producție la Zalău, Călărași si Campina, un centru de servicii în Ploiești.Programele de responsabilitate socială ale companiei urmăresc dezvoltarea durabilă a comunităților în care aceasta își desfășoară activitatea, fiind direcționate spre educație, sănătate, cultură și artă, educația privind mediul înconjurător și asistență socială.