„Ziua Mondială a Locuirii”, sărbătorită prin BIG BUILD în 5 orașe

0

BIG BUILD în Cluj: Habitat for Humanity Cluj organizează azi cursuri de eficiență energetică în parteneriat cu Transylvania College, The Cambridge International School in Cluj, pentru a educa tinerii elevi despre importanța locuirii decente și nevoia de a fi atenți la mediul înconjurător. Cursul face parte dintr-o serie de activități organizate național în cadrul evenimentului BIG BUILD, care au loc în Caracal, Comănești, Cluj, Beiuș și Rădăuți.

Habitat for Humanity Cluj sărbătorește ”Ziua Mondială a Locuirii” (UN World Habitat Day), care a avut loc la începutul acestei săptămâni, prin săptămâna BIG BUILD 2014 –  eveniment național de construcție, voluntariat și promovare a locuirii decente. Împreună cu elevi și profesori de la Transylvania College, asociația a organizat un curs de eficiență energetică adresat elevilor de liceu. Ei au învățat împreună despre importanța de a avea locuințe eficiente energetic, despre cum se poate reduce consumul de energie prin propriul lor comportament și să fie astfel mai prietenoși cu mediul înconjurător.

Cursul de eficiență energetică face parte dintr-un parteneriat mai amplu între Transylvania College și Habitat for Humanity Cluj, prin care elevii școlii au  oportunitatea de a se implica în misiunea asociației de a oferi fiecărei familii posibilitatea de a locui decent. Ei vor participa în acest an școlar la activități de strângere de fonduri, de voluntariat și de construcție pe șantier pentru a ridica o locuință pentru o familie cu venituri reduse.

training curs EE

În cadrul BIG BUILD, Habitat for Humanity România construiește și reabilitează, împreună cu voluntari din țară și din străinătate, locuințe și centre comunitare din zone sărace și aduce în prim-plan problema locuirii din România.

Între 6 și 10 octombrie, au loc evenimente de construcție, voluntariat și promovarea nevoii de locuire decentă și în Caracal (renovarea acoperișului unui bloc din Ghetoul Carpați din Caracal), Beiuș (o echipă de voluntari Habitat for Humanity Irlanda de Nord va ajuta la construcția unei case pentru o familie din Șoimi), Cluj (cursuri de eficiență energetică), Rădăuți (un flashmob).

Încă din 1986, în luna octombrie din fiecare an, prima zi de luni a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite „Ziua Mondială a Locuirii” (UN World Habitat Day). Susținători din toată lumea vor fi alături de Habitat for Humanity în proiectele speciale organizate cu această ocazie, pentru a  atrage atenția asupra nevoii unui adăpost sigur, decent și accesibil. Habitat for Humanity Internațional și ONU au semnat recent un memorandum pentru a promova împreună soluțiile de locuire la nivel mondial prin campanii de advocacy și conștientizare.

Despre Habitat for Humanity Cluj

Habitat for Humanity Cluj este filială Habitat for Humanity România, una dintre cele mai importante organizații din România în domeniul locuirii sociale. Din 1996 construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. Prin filialele sale din Beiuș, Cluj, Rădăuți, Comănești, Cumpăna și Craiova, Habitat for Humanity România a ajutat peste 16.000 de persoane să aibă un loc decent în care să trăiască, prin construcții de case și reabilitări, și alte 20.000 persoane prin programele de prevenție și răspuns la dezastre. La nivel internațional, Habitat for Humanity a construit și reabilitat peste 800.000 de locuințe pentru 4 milioane de persoane din 80 de țări de pe întreg Globul.

La nivel local, în cei 15 ani de activitate, Habitat for Humanity Cluj a asistat 565 de familii, respectiv 1.131 de persoane prin programele de construcții, renovări și reabilitări, prin construirea a 82 de locuințe în 6 comunități și prin renovarea, reabilitarea și izolarea termică a 360 de locuințe. Mai mult, peste 4.000 de voluntari locali și internaționali au lucrat pe șantierele Habitat for Humanity Cluj.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează