Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeilor. Numărul femeilor victime ale violenţei domestice a crescut cu 10% în 2021. „Poate te place” – campanie de educare lansată de World Vision România, în parteneriat cu Alka Group şi Poliţia Română

0
  • Numărul femeilor victime ale violenţei domestice a crescut cu 10% în 2021
  • 65% dintre victimele violenţei domestice sunt femei şi 17% sunt minori
  • Aproximativ 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete, conform unui sondajul desfăşurat de World Vision România în anul 2020 pe un eşantion de 1.600 de respondenţi
  • World Vision România, în parteneriat cu Alka Group şi Poliţia Română, lansează campania „Poate te place”, pentru educarea şi informarea privind violenţa împotriva femeilor

București, 25 noiembrie 2021: Numărul femeilor care au fost victime ale violenţei domestice a crescut cu 10% în 2021, conform celor mai recente date ale Poliţiei România. Astfel, astăzi, 25 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, World Vision România a demarat, în parteneriat cu Alka Group şi Poliţia Română, campania Poate te place”, o campanie de informare, educare și prevenție privind violenţa împotriva femeilor. 

În jur de 65% dintre victimele violenţei domestice sunt femei şi 17% sunt minori, conform datelor pentru 2021 ale Poliţiei Române.

Din păcate, însă, nu toate agresiunile ajung să fie reclamate. Conform Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 32% dintre românce au fost victimele hărțuiri sexuale, iar 30% dintre românce au suferit violență fizică și/sau sexuală de la vârsta de 15 ani și doar 23% au raportat poliției cel mai grav incident. Un sondaj desfăşurat de World Vision România în 2020 pe un eşantion de 1600 de respondenţi arată că aproximativ 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete.

Astăzi, 25 noiembrie, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, lansăm şi spotul în regim de interes public dedicat educării privind efectele violenţei asupra femeilor:

Varianta de 1 minut ,,Poate te place” – o campanie împotriva violenței femeilor – YouTube şi varianta de 30 de secunde: https://youtu.be/DsPPnIAt8tU

Proiect pilot pentru transformarea a 50 de adolescente în agenti ai schimbării” privind violenţa împotriva femeilor

World Vision România, cu sprijinul financiar al Alka Group, implementează un proiect pilot pentru 50 de adolescente din zece comunităţi rurale ale judeţului Ialomiţa. Scopul proiectului este acela de oferi adolescentelor încredere în sine și încurajarea acestora să devină agenți ai schimbării în comunitățile lor.

Proiectul se va desfăşura pe toată durata anului școlar 2021 – 2022 şi presupune susţinerea unor sesiuni lunare individuale şi de grup pentru 50 de eleve de liceu din cadrul programului Vreau în clasa a 9-a. Sesiunile sunt susţinute de specialişti în relaţii sociale, asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai mai multor asociaţii specializate în promovarea, respectarea şi apărarea drepturilor femeilor, dar şi de experţi din cadrul Poliţiei Române şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Programul pilot >Tinerele din mediul rural: agenți ai schimbării< demarat cu sprijinul World Vision România a pornit de la o nevoie pe care noi am identificat-o în cadrul companiei noastre unde majoritatea angajaților din zona de producție sunt femei care vin din mediul rural. De-a lungul anilor ni s-a demonstrat că majoritatea preconcepțiilor, idealurile și ambițiile femeilor din mediul rural sunt adânc inrădăcinate și pot fi schimbate doar prin educație. Violența asupra femeilor este o problemă pe care, de asemenea, am constatat-o în comunitatea noastră, care din păcate reprezintă o problemă național și trebuie cu adevărat conștientizată și acționat prin educație și educare”, declară Viorela Rădoi, membru Comitetul CSR Alka.

Sesiunile adresează tematici precum educarea tinerelor (stimă de sine, autocunoaştere, igienă si îngrijire personală, relaţionare şi abilităţi sociale), problematica violenţei (întelegerea formelor de violenţă şi identificarea de soluţii), orientarea vocaţională (identificarea de abilităţi, orientare în carieră, public speaking) consiliere psihologică individuală, şcolară, socială şi socio-emoţională.

Proiectul va fi extins şi în celelalte judeţe unde este desfăşurat programul Vreau în clasa a 9-a”. Specialişti din cadrul Poliţiei Române vor susţine pe tot parcursul acestui an şcolar sesiuni de informare pentru liceenii din proiect.

Prevenirea violenței trebuie să fie o prioritate a noastră, a tuturor, fie că vorbim de instituții publice sau organizații neguvernamentale. Prin intermediul acestei campanii de prevenire desfășurată în parteneriat cu World Vision România ne propunem să ajungem la cât mai mulți adolescenți, pentru a-i învăța să recunoască primele semne ale violenței, să nu permită să se ajungă la violență fizică și foarte important să ia atitudine și să ceară ajutor. Noi, Poliția Română suntem aici pentru ca ei să crească în siguranță”, a declarat comisar șef de poliție Ramona Dabija, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română.

Mamele care se confruntă cu violenţa de orice fel au mai multe șanse de a avea copii care să fie abuzaţi. De asemenea, copiii care sunt martorii violenţei asupra mamelor sau a îngrijitorilor de sex feminin pot fi foarte afectati. Băieții care au văzut acte de violenţa pot avea mai multe șanse de a comite aceleasi fapte, iar fetele pot deveni ele însele victime ale violenţei ca adulți. Putem să schimbăm aceste scenarii prin educație. Informând adolescenții despre ce înseamnă violența și care sunt efectele ei putem transforma viitorul unei întregi generații de tineri și viitori adulți’, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România. 

***

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Despre Alka Group

ALKA este o companie românească aflată printre principalii jucători din piața de FMCG din regiune, fiind prezentă în peste 40 de piețe de pe cinci continente. Născută ca o afacere de familie, compania are astăzi peste 800 de angajați și păstrează în continuare principiile și valorile pe care s-a fondat: grija față de angajați și față de comunitatea în care activează, își surprinde mereu consumatorii cu produse inovatoare, investește permanent pentru dezvoltarea produselor și face totul cu bucurie pentru a aduce bucurie.

Înființată în 1994, Alka este prima companie producătoare și distribuitoare de cafea măcinată din România. Investind permanent în noi tehnologii și în dezvoltarea de produse, compania și-a extins portofoliul cu produse care au devenit foarte îndrăgite atât în România cât și în afara granițelor: prăjituri dulci sub marca „Prăjitura casei”; napolitane sub marca „Alfers”; snack-uri dulci și sărate sub brandurile „Toortitzi”, “Meteoritzi”, “Soocitzi”; biscuiți și covrigei sub marca „Alka” și cafea prăjită și ambalată sub mărcile „Stretto” și „Gold Mocca”. În anul 2019, Alka a deschis la Ploiești o nouă fabrică axată pe producția de biscuiți și sanck-uri sărate. În noua unitate de producție s-au investit peste 11,5 milioane euro și reprezintă un lanț integrat, respectiv de la preluarea materiei prime principale până la desfacerea directă către consumatori.

Despre Poliția Română

Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Pentru mai multe informații despre Poliția Română: www.politiaromana.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.