Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Zeci de copii cu deficiențe de vedere participă la Festivalul Climb Again în Natură

0

Peste 25 de copii de la școlile speciale pentru deficienții de vedere din România participă, în perioada 28 iulie – 1 august, la singurul Festival de Cățărat în Natură, organizat de Asociația Sportivă Climb Again, alături de Kaufland România. După două ediții de Festival organizate în sală, Festivalul Climb Again iese în natură și îi provoacă pe cei mici să participe la cel mai mare eveniment de incluziune socială prin escaladă la stâncă, Festivalul Climb Again în Natură – Puternici Împreună. Evenimentul se desfășoară la Cheila Sohodolului, lângă Târgu Jiu cu scopul de a oferi copiilor cu dizabilități acces la terapie prin sport și oportunități de interacțiune și socializare.

Timp de 5 zile, 25 de copii cu vârste cuprinse înt

re 12 și 15 ani, provenind de la cele 7 școli speciale pentru persoanele cu deficențe de vedere din toată țara – București, Cluj, Timisoara, Arad, Târgu Frumos, Buzău, vor avea parte de provocatoarea experiență a cățăratului la stâncă. Expunerea în natură îi va ajuta pe cei mici să se adapteze unor condiții noi de mișcare, să perceapă diferențele de abordare între escalada indoor și cea outdoor, dar și să aprecieze diversitatea și spectaculozitatea stâcii. La eveniment participă și 5 copii tipici, voluntari, pentru a forma echipe mixte cu cei nevăzători. Participanții sunt supravegheați de sporticii și instructorii Lotulului Național de Paraclimbing.

După două ediții de festival indoor, ridicăm ștacheta și mergem în natură, să cățărăm la stâncă. Pentru copii este un pas firesc. Le crește încrederea de sine, învață să se descurce în medii noi, leagă prietenii solide, bazate pe respect reciproc. Escalada la stâncă cere concentrare, atenție și determinare, alte beneficii pe care cei mici și le pot însuși pentru toată viața. Suntem convinși că prin escaladă reușim să schimbăm percepții și să construim caractere puternice. Tocmai ce ne-am întors de la Campionatul Mondial, unde Lotul Național de Paraclimbing a câștigat o medalie de aur, a declarat Claudiu Miu, fondator și președinte al Asociației Climb Again.

Expunerea la activități sportive de escaladă și interacțiunea cu tineri și copii tipici îi face pe tinerii cu diverse tipuri de deficiențe de vedere să fie mai încrezători în forțele proprii, le sporește gradul de independență, devin mai mobili și mai descurcăreți. Acestea sunt rezultatele obținute cu ajutorul studiilor de impact al terapiei prin escalda pentru copii și tineri cu deficiențe de vedere. Studiile au fost realizate de Asociația Climb Again, pe un eșantion de 60 de copii și tineri care provin din cele 7 școli speciale din România și care au participat, alături de copii și tineri tipici, la primul eveniment de incluziune prin escaladă organizat în România cu susținerea Kaufland România.

Asociația Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe. Primii beneficiari ai acestor sesiuni au înregistrat deja rezultate precum îmbunătățirea stilul de viață, găsirea unui loc de muncă sau participarea la competiții sportive.

Despre Climb Again

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE). Din anul 2014, Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, iar rezultatele sunt impresionante.

Misiunea Climb Again este să ofere o viață normală persoanelor cu dizabilități. O viață normală înseamnă o viață în care oricine are șansa să își atingă propriul potențial. Echipa de profesionoști – antrenori, instructor, terapeuți, pune foarte mare accent pe abilitățile care îi ajută pe copii să aibă o viață independentă și să se integreze cu normă întreagă în societate.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.