You(th)nique – atelierul de talent management pentru ONG-uri europene

0

21 de experți din 7 țări europene descoperă pe parcursul a șapte zile cum pot face strategii eficiente de talent management pentru organizațiile lor și ce metode de educație non-formală pot folosi pentru a oferi oportunități de dezvoltare profesională ONG-urilor din care provin. Atelierul din București, propus de Asociatia Monomyths face parte din proiectul internațional You(th)nique, finanțat prin programul Erasmus+, prin care participanții folosesc instrumente, exemple de bune practică pentru a încuraja retenția și dezvoltarea profesioniștilor care activează în organizații non-profit la nivel European.

În perioada 10-16 februarie, reprezentanți a 7 organizații non-profit din Polonia, Italia, Belgia, Estonia, Lituania, Spania și Romania participă la al doilea atelier intensiv de talent management din cadrul proiectului You(th)nique. Sub îndrumarea trainerilor Dominique Verschuren (Belgium) și Corina Șeler (Romania), participanții descoperă cum să inițieze procese sistematice și ciclice bazate pe atragerea, identificarea, dezvoltarea, performanța și retenția angajaților valoroși pentru organizație. Prin aplicarea conceptelor de inner leadership și talent management în activitatea zilnică, aceștia își pot utiliza talentul și expertiza la capacitate maximă și să aibă un sentiment de apartenență în organizație.

“Prin aceste ateliere de talent management, ne-am propus să venim în întâmpinarea nevoilor organizațiilor non-profit de a descoperi cum să atragă, să păstreze și să formeze experții potriviți pe pozițiile potrivite. Sectorul non-profit se confruntă cu un deficit real de oameni și este necesar ca talentele și expertiza celor care deja activează să fie instrumentate în mod eficient pentru a răspunde într-un final nevoilor comunităților în care activează.”, a precizat Emilia Radu, Co-fondator Asociația Monomyths.

Pornind de la nevoia reală a ONG-urilor de a-și valorifica resursele umane limitate, Asociatia Monomyths a creat un program pe termen lung în timpul căruia să oferim contexte coerente de învățare și training care să îi ajute pe angajați să-și atingă obiectivele profesionale, iar pe ONG pe cele organizaționale. Primul atelier de talent management și inner leadership s-a desfășurat în perioada 20-26 noiembrie 2017 în București.

“Primul atelier mi-a schimbat total perspectiva asupra modului în care îmi coordonam echipa și am început deja să îmbunătățesc strategia de HR și de talent management. Cel mai important aspect al atelierului este metodologia folosită de trainerii internaționali, care are aplicabilitate directă în activitatea mea profesională. De multe ori, ne concentrăm toate resursele în proiectele dedicate beneficiarilor, încât uităm să avem grijă și de colegii noștri”, a declarat Karolina Lohmus, una dintre participantele celor două ateliere.

Proiectul You(th)nique este implementat de Asociația Monomyths în perioada august 2017 – martie 2018 cu sprijinul financiar al Programului Comisiei Europene – Erasmus+ și al organizațiilor partenere – JOETZ vzw (Belgium), Unique projects (Lithuania), GALERÍA ALTERNATIVA (Spain), COMITATO GEMELLAGGI (Italy), SEIKLEJATE VENNASKOND (Estonia) și Institute of animation and social development (Poland).

Asociația Monomyths este o organizație non-profit din București creată la inițiativa unei echipe de specialiști de comunicare și branding pentru ONG-uri. Prin intermediul activităților pe care le derulează, investesc in dezvoltarea competențelor de comunicare și cunoștințelor tinerilor din departamentele de comunicare pentru a maximiza impactul proiectelor sociale pe care le desfășoară. Creativitatea și expertiza membrilor asociației sunt direcționate către tineri și idei, motivație și potențial, valori și viziune.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează