YouthBank Făgăraş le-a oferit ocazia elevilor de liceu să participe la un concurs de idei ce a avut ca scop finanţarea unor proiecte dezvoltate şi implementate de câtre aceştia

0

YouthBank Făgăraş le-a oferit ocazia elevilor de liceu să participe la un concurs de idei ce a avut ca scop finanţarea unor proiecte dezvoltate şi implementate de câtre aceştia. Au fost primite 8 aplicaţii ale liceenilor din Făgăraş şi Victoria, iar două dintre acestea vor fi finanţate cu o sumă de până la 2.500 de lei.

Proiectele care vor primi finanţare sunt:

  1. NeuroLearn –  3 tineri, 2 liceeni și un elev de doar 12 ani (inițiatorul proiectului), și-au propus să le ofere copiilor din toate mediile accesul la informația medicală practică. Cum? Prin experimente. Copiii vor putea să vadă, să simtă și să participle la studierea mecanismelor de funcționare a sistemului nervos. “Pentru noi acest proiect este important, deoarece noi am avut oportunitatea de a experimenta aceste lucruri în timpul unei tabere, vara aceasta. Ne-a plăcut foarte mult, pentru că am putut vizualiza și simți cum reacționează sistemul nervos la stimulii transmiși de către creier. Ne-am gândit că putem să împărtășim această experiență cu ceilalți, fiind unică, datorită faptului că astfel de experimente se realizează abia în ultimii ani de medicină, echipamentele fiind foarte scumpe.” Suma finanțată este în valoare de 2500 lei.
  2. The Yes Room – “The YesTeam” își doresc să combine jocurile interactive, cu muzica și activitățile în exterior pentru ca participanții să devină persoane mai deschise, dornice să socializeze și să experimenteze lucruri noi.

“Vom ajuta participanții să facă lucruri pe care nu credeau că le pot face, cum ar fi: să scape de frici precum cea de a socializa, de a începe o conversație cu o persoană nouă și multe altele, prin provocări care presupun interacțiunea cu alți oameni în moduri cât se poate de prietenoase. În luna noiembrie vom începe proiectul, cu un joc prin care participanții ne vor cunoaște atât pe noi, cât și pe ceilalți membri, ca mai apoi să continuăm cujocuri de grup și activități cât mai spontane”.  Acest proiect va primi 1.223 lei.

Programul YouthBank este implementat în Făgărăș de către Fundația Comunitară Ţara Făgărășului, fiind cofinanțat de Consiliul Local Făgăraș și Primăria Municipiului Făgăraș. Anul acesta, din program au facut parte 20 de liceeni de la 3 licee și colegii din Făgărăș. Programul YouthBank pornește de la premisa că tinerii vor modela viitorul, altfel ajunge să îi modeleze acesta pe tineri, le dezvoltă abilitățile de a lua decizii, de a găsi soluții pentru probleme și de a fi ascultați sau de a asculta. Conceptul presupune că pe perioada unui an să se deruleze 2 etape, cea de atragere de fonduri și cea de acordare de finanțări. Prima etapă este cea în care echipa programului realizează evenimente, pornește campanii sau găsește sponsorizări, astfel încât să strângă bani din comunitate, pentru a-i da înapoi acesteia. Cum? Oferindu-i oricărui tânăr șansa de a propune o idee de proiect. Această idee poate deveni realitate, având șansă de a fi sponsorizată din fondul strâns de echipa. „Și tinerii chiar vor să facă altceva în afară de a sta pe telefoane?” Ei bine… Da!

Programul YouthBank oferă tinerilor un cadru în care aceștia să lucreze împreună și să ia decizii privind comunitatea din care fac parte. Anual în România în medie 15 tineri din fiecare oraș în care este implementat programul YouthBank cu vârste între 15 și 20 de ani, cunoscuți ca “cei mai tineri bancheri din România”, constituie, promovează și administrează transparent un fond special destinat finanțării și implementării proiectelor de către liceenii. Este un mecanism prin care sunt încurajate comportamente ale tinerilor legate de filantropie, inițiativă civică și responsabilitate. Programul a fost lansat în 2006 în Cluj-Napoca, fiind implementat de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) prin Programul de dezvoltare al Fundației Comunitare Cluj, iar în 2013 a luat naștere YouthBank Făgăraș.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care identifică, promovează și finanțează inițiative și proiecte ale comunității făgărășene, contribuind astfel la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate și distribuite transparent prin intermediul burselor sau a granturilor. În același timp, FCTF pune la dispoziția companiilor care doresc să se implice în comunitate, servicii de consultanță pentru identificarea domeniilor pe care acestea le pot susține și a mecanismelor prin care pot contribui la dezvoltarea comunității. De la înființarea FCTF, în iunie 2013 și până acum, au fost oferiți 874.643 de lei, prin finanțări nerambursabile, pentru 324 de proiecte și 185 de burse. Fundația Comunitară Țara Făgărașului face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Pentru mai multe detalii:

www.youthbank.fundatiactf.ro

https://www.facebook.com/YouthBank.Fagaras/

 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează