WWF anunţă câştigătorul concursului de design pentru Tricoul Earth Hour

0

Echipa Earth Hour România are plăcerea să anunțe câștigătorul concursului de design lansat în cadrul campaniei Earth Hour 2013: Paul Popa, din Sibiu, cu lucrarea de mai jos. Lucrarea a fost aleasă dintr-un număr de 59 de propuneri înscrise în concurs și a impresionat prin atenția la detalii și minuțiozitatea cu care este realizată, originalitate și prin adecvarea la tema și cerințele din regulamentul concursului.

Tricoul EH

Juriul, care a avut sarcina de a face o primă selecție și apoi de a alege lucrarea câștigătoare dintr-un set de 5 lucrări finaliste, a fost compus din: echipa WWF- România, reprezentanți ai agenției de publicitate Headvertising și ai companiei Green Cat, care se va ocupa de producția și comercializarea tricourilor.

Desenul va fi imprimat pe tricouri de bumbac organic 100% și vor reprezenta tricourile oficiale ale campaniei Earth Hour în România. Susținătorii WWF vor putea achizționa tricoul de pe website-ul Green Cat, la adresa: http://green-cat.ro/wwf-magazin. Green Cat va direcționa 11 ron din costul fiecărui tricou către proiectele derulate de WWF.

Mai multe detalii despre campanie puteţi citi pe site-ul Earth Hour România: www.ora-pamantului.ro.

Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.

————-

logo wwfDespre WWF (World Wide Fund for Nature):

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

earth hourDespre Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2009, aproape un miliard de oameni din peste 4100 de oraşe de pe mapamond au stins lumina pentru a trimite liderilor lumii un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice. În 2010, 4500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În 2011, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 1.8 miliarde de oameni, din 5200 de oraşe, din peste 135 de ţări.

Detalii pe www.ora-pamantului.ro.  

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează