World Vision primește 80.000 de euro pentru programul „Vreau în clasa a noua”

0

Fundația World Vision România primește 80.000 de euro din partea KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery România în urma campaniei de strângere de fonduri „Vreau în clasa a noua” desfășurate în luna octombrie. Cele trei companii susțin programul World Vision atât prin strângerea de fonduri în restaurantele proprii, cât și în calitate de sponsor.

Intalnire Dani Otil - bursierii Vreau in clasa a noua Dolj

Campania din acest an și-a propus să susțină cel puțin 75 de copii cu o situație materială precară din zona rurală, din județele Dolj, Ialomița, Vâlcea, Cluj, Iași și Vaslui, selectați în program de fundația World Vison România pentru a-și continua studiile liceale. Datorită rezultatelor peste așteptări, 120 de copii vor merge la liceu pentru încă un an.

În cei 25 de ani de activitate în România, știm că educația este singura șansă de a ieși din cercul vicios al sărăciei pentru mii copii din mediul rural. Programul “Vreau în clasa a 9-a” este unul din modurile în care am ales să ne implicăm ca să schimbăm viitorul acestor copii.
Suntem onorați că parteneriatul dintre World Vision România și KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery a ajuns la a opta ediție și că în fiecare an ni se alatură din ce în ce mai mulți susținători.  Suma record strânsă în campania din 2015 ne va permite să ajutăm peste 100 de copii din mediul rural să își continue liceul și să-și împlinească astfel potențialul. Mulțumim partenerilor noștri și tuturor celor care au contribuit cu câte un leu, donând astfel ani de liceu copiilor din satele românești”,
declară Cristina Moșteanu, Director Marketing World Vision Romania.

Rolul educației este esențial atât pentru dezvoltarea personală a fiecărui copil, dar și pentru progresul societății românești. De-a lungul timpului ne-am dat seama că din mediul rural provin copii cu multă inițiativă, care vor să își depășească starea materială și să își îmbunătățească viitorul. Identificând potențialul lor, ne dorim să îi susținem și să îi ajutăm să ajungă acolo unde merită și își doresc. În ultimii opt ani am ajutat peste 800 de copii să meargă la liceu, iar pentru această performanță le mulțumim în primul rând clienților care sunt alături de noi în fiecare an și angajaților KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery pentru implicarea constantă în campanie. De asemenea, apreciem foarte mult sprijinul lui Dani Oțil, ambasadorul campaniei în ultimii trei ani”, declară Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery România.

Campania s-a desfășurat pe parcursul lunii octombrie, perioadă în care urnele “Vreau în clasa a noua” au fost amplasate în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery din țară, pentru oricine și-a dorit să contribuie cu orice sumă și fără a fi nevoit să achiziționeze produse.

Dani Oțil s-a alăturat și anul acesta campaniei „Vreau în clasa a noua”. Susținând cu mult interes cauza, el a vizitat copiii înscriși în program din județul Dolj și le-a vorbit despre importanța educației pentru a-și asigura un viitor mai bun.

De asemenea, peste 20 de jurnaliști și bloggeri au susținut campania din acest an cu articole dedicate copiilor din program, sub hashtag-ul #anideliceu. Textele au fost adunate într-un proiect editorial special, intitulat “Revista Liceului”, publicație care va fi tipărită și trimisă tuturor celor 195 de copii înscriși în programul World Vision România în acest an.

Copiii din program sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei din care provin, de rezultatele şcolare şi de dorinţa lor de a merge la şcoală. În timpul liceului, aceştia beneficiază de un sprijin lunar în valoare de 250 de lei care le acoperă cheltuielile necesare pentru școală și le oferă acces la activități educative și de socializare, o tabără de vară, consiliere individuală, sprijin în vederea integrării în noul mediu școlar și orientare în carieră.

Despre World Vision România

World Vision România este o fundaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Fundaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 25 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil. www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/

 

Despre KFC

KFC Corporation, cu sediul în Louisville, Kentucky, este cel mai popular lanţ de restaurante specializat în produse din carne de pui din lume. KFC este recunoscut prin Reţeta Originală®, Extra Crispy™, Kentucky Grilled Chicken® și Extra Crispy™ Strips, Aripioare picante™, Go Cups, Famous Bowls, Pot Pies, sandvişuri de pui proaspăt preparate, biscuiți și garnituri. Există peste 19,400 de locații KFC în 120 de țări și teritorii din întreaga lume. KFC Corporation este subsidiară a Yum! Brands, Inc., Louisville, Ky. (NYSE: YUM.)

În România, lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network şi numără 57 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi un restaurant la Chişinău, Republica Moldova.

 

Despre Pizza Hut

Pizza Hut, lanţul de restaurante cu un concept casual, operează pe piaţa românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine zece restaurante în Bucureşti, două în Cluj şi câte unul în Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Timişoara, Brașov și Oradea. Mai multe detalii puteţi afla pe www.pizzahut.ro şi pe pagina de Facebook Pizza Hut România.

Pizza Hut este singura companie producătoare de pizza ce a fost nominalizată în Top 10 francize în 2009 de către Revista Entrepreneur. Compania a început acum 57 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deţine aproape 13.600 de restaurante în 90 de ţări. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internaţional.

Despre Pizza Hut Delivery

Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, furnizează produse numai la pachet şi prin livrare. Compania a intrat pe piaţa românească în decembrie 2007, odată cu deschiderea primei locaţii în zona Vitan din Bucureşti, printr-un contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. În prezent, Pizza Hut Delivery deţine 8 unităţi în Bucureşti şi una în Cluj – Napoca. Pizza Hut Delivery este subsidiară a Yum! Brands, Inc., cea mai mare companie de lanţuri de restaurante şi unul dintre cei mai mari angajatori la nivel mondial.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează