Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Webinar Innovators for Children – 7 Aprilie

0

Pe 7 aprilie vom susține primul webinar Innovators for Children pentru a înțelege diferitele probleme cu care se confruntă copiii și adolescenții din România de la organizații care lucrează în fiecare zi pentru a le face viața mai bună. Vom descoperi perspective ce țin de educație, sănătate, siguranță, drepturile copilului.

Sursa și mai multe informații aici.

Webinarul face parte din acceleratorul Innovators for Children, organizat în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fundația Botnar, ajuns la a doua ediție, așa că vom răspunde și la câteva întrebări din partea publicului despre acesta.

Va fi o sesiune moderată de Dani Gigi Matei, Business Dev Manager Impact Hub Bucharest și îi va avea ca invitați pe:

➡️ Eduard Petrescu, Specialist Program UNICEF Romania

Eduard are peste 28 de ani de experiență în lucrul în domeniul dezvoltării, cu rezultate semnificative în mediu, servicii sociale, sănătate și dezvoltare organizațională. Lucrează din 2013 cu biroul UNICEF în România și are experiență pe dezvoltare instituțională, planificare strategică, management de proiect, monitorizare și evaluare de proiecte, comunicare pentru dezvoltare, responsabilitate socială corporativă.

➡️ Diana Certan, Director Executiv – Comunicare și Fundraising, Organizația Umanitară CONCORDIA

Diana are 17 ani de experiență profesională în managementul organizațiilor non guvernamentale, expertiza sa fiind în dezvoltarea de modele și programe educaționale experiențiale, formare profesională, servicii sociale, evaluare de impact, formator de formatori, strângere de fonduri, antreprenoriat social, management de proiect. În perioada 2004 – 2015 Diana a fost unul din actorii cheie în dezvoltarea uneia dintre cele mai mari mișcări de tineri IMPACT (2500 de tineri în România) și a replicării modelului educațional IMPACT la nivel internațional în 10 țări, în calitatea sa de Manager al Fundației Noi Orizonturi. Din 2015 și până în prezent a contribuit la formarea și dezvoltarea Coaliției pentru Educație, în calitate de membru al Consiliului Director.

➡️ Anca Lazăr, Senior Program Manager, Fundatia Vodafone Romania

Anca este Senior Program Manager în Fundația Vodafone România de peste 5 ani, iar actualmente se concentrează pe dezvoltarea și scalarea proiectelor strategice de educație. Și-a început experiența profesională în domeniul business-ului și al antreprenoriatului. A lucrat peste opt ani cu comunitatea italiană din România în domenii precum real estate, telecomunicații, energie regenerabilă, traduceri și interpretariat etc. Trecerea de la business la sectorul social a făcut-o prin intermediul activităților de voluntariat în care s-a implicat și accesând programul Fundației Vodafone România, Voluntar de profesie, prin care a contribuit timp de 2 ani la activitățile educaționale ale copiilor dintr-un after school social.

Înscrie-te la webinar prin formularul de pe site și vei primi datele de login, precum și instrucțiuni de înregistrare.

📌 https://innovatorsforchildren.org/webinarii/

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este organizația dedicată sprijinirii inovatorilor care încearcă să rezolve provocările economice, sociale și ecologice ale zilelor noastre prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv. Parte dintr-o rețea globală, Impact Hub Bucharest oferă un spațiu de lucru și colaborare în centrul Bucureștiului, o comunitate activă de peste 200 de membri, evenimente de învățare, networking și dezvoltare, programe de accelerare și dezvoltare a afacerilor cu impact social.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.