Vocea ta poate inspira – 5 grupuri din sudul României fac advocacy pentru o comunitate puternică!

0

”Primăria este instituția care trebuie mereu deranjată”, a concluzionat Georgeta Popa, primarul comunei Cândești (jud. Dâmbovița) și invitat special în deschiderea evenimentului Vocea ta poate inspira. Fii implicat pentru o comunitate puternică!, organizat de Fundația PACT, joi, 12 noiembrie.

Evenimentul dedicat poveștilor despre implicare, acțiune, schimbare și dialog cu autoritățile locale, moderat de Tudor Mușat (prezentator/producător Digi24), a adus împreună reprezentanți ai administrației publice, organizații mici și cinci comunități cu spirit de inițiativă din Vrănești, Corbeni, Merișani (județul Argeș), Bumbești-Jiu și Arcani (județul Gorj), care au vorbit despre campaniile de advocacy pe care le-au desfășurat în mediul rural, la nivel local.

Vocea ta poate inspira_foto Valentin Boboc
”Să fim mai organizați în comunitate și să mergem mai des la primărie.”, iată una dintre lecțiile învățate de comunitatea din Corbeni, care a cerut Primăriei crearea unui loc de joacă în comună, pentru 150 de copii care nu au unde să își petreacă timpul liber în siguranță. S-a vorbit despre comunicare susținută, despre perseverență și echipă, despre multe provocări și lecții încă de învățat în astfel de demersuri ce implică dialog și negociere cu autoritățile locale.

De asemenea, evenimentul a avut și o componentă aplicată de schimb de experiență: o cafenea publică în care parteneriatul cetățeni-autorități a fost explorat. S-au identificat soluții pentru teme precum canale de comunicare și bune practici în relația cu administrația publică locală (APL), riscuri apărute în astfel de campanii, metode de motivare și mobilizare a comunităților etc. Aceste soluții vor fi dezvoltate într-un ghid practic despre cum să faci campanii de advocacy la nivel local, pe care Fundația PACT îl va lansa în curând, dedicat în special comunităților mici și organizațiilor care lucrează cu astfel de comunități.

Cele cinci cauze de advocacy ale celor cinci comunități au fost prezente și vizual în spațiul evenimentului printr-o expoziție semnată Valentin Boboc (fotograf):
• Vrănești: amenajarea în zona școlii locale a unei parcări, stații de autobuz și a unui spațiu pietonal. Din cauza aglomerației din zonă și a lipsei unei stații pentru autobuz, tinerii și copiii sunt supuși unui risc crescut de accident.
• Corbeni: crearea unui loc de joacă pentru copiii din comună. Aproximativ 150 de copii sunt nevoiți să meargă în oraș pentru a se putea juca în siguranță.
• Merișani: construirea unui trotuar pentru a ajunge la instiuțiile locale din comună. Lipsa unui trotuar determină membrii comunității să parcurgă zilnic drumul DN7C, fiind astfel expuși pericolelor rutiere.
• Bumbești-Jiu: repararea spațiilor comune din căminul de locuințe sociale. Aproximativ 60 de persoane defavorizate locuiesc în acest imobil, iar condițiile nefavorabile duc la îmbolnăvirea locuitorilor.
• Arcani: clarificarea situației proprietății terenurilor agricole și forestiere. Oamenii din localitate nu dețin titluri de proprietar, iar aceaste probleme creează neînțelegeri și numeroase procese în instanță.

Context

Evenimentul face parte din ultima etapă a proiectului ”Comunitatea noastră, deciziile noastre” prin care 5 organizații comunitare au creat campanii de advocacy pentru rezolvarea unor probleme locale.

Astfel, oamenii din cele cinci comunități din sudul României au fost susținuți să găsească soluții adaptate nevoilor lor și motivați să inițieze un dialog cu autoritățile locale.

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează